Este exact așa cum ne-am așteptat. Compania Națională de Drumuri nu poate semna contractul cu asocierea de firme turcești Makyol pentru construcția lotului Meseș al Autostrăzii Transilvania, pentru simplul motiv că WeBuod, un constructor italian, a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Reclamantul susține că nu a primit toate informațiile din dosarul de achiziție și solicită anularea deciziei privind câștigătorul. Desigur, contestația urmează să fie analizată. Vă reamintim că proiectarea și execuția secțiunilor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău a fost atribuită asocierii de firme turcești Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS, cu suma de 6,62 de miliarde de lei (fără TVA). Potrivit contractului, construcția celor două secțiuni, cu o lungime totală de 41 de kilometri, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni de proiectare și 60 de luni de execuție). Pe traseul acestui sector din Autostrada Transilvania (A3) va fi construit Tunelul Meseș (în lungime de 2,89 km), cel mai lung tunel de autostradă din România. Acest tunel este format din două galerii unidirecționale, care împreună totalizează 5,78 km. Mai este prevăzută construcția a 65 de viaducte, poduri, pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).
[…] Zalău – Nușfalău a fost atribuită asocierii de firme… Articolul Lotul Meseș al Autostrăzii Transilvania, blocat de o contestație apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Nu v-am scris cu ceva vreme in urma? Ca se va finaliza peste vreo 50 de ani! E România lucrului bine făcut! Zâmbiți, râdeți…. mâine va fi mai rău!!!
50 de ani? Nu credeți că sunteți cam optimistă?
Legitlațias trebuioe modificată, așa nu se pot face lucrări pentru că tptdeauna se vor face contestații !!!
e ceva normal sa contesti a ca lasi portite pentru contestatii si nu se joaca corect pentru toti ofertantii este alta problema
Poate da,poate ba.N-ai capacitatea de a plăti lucrările pentru autostrada și atunci ca să nu fii blamat aranjezi de așa natură contractul încât să fii sigur că vor apărea niște contestații. Ieși basma curată o vreme.La asta v-ați gândit ?
Un joc de copii, Pacalici, li se potriveste celor care tavalesc toate aceste minciuni, legi proaste, si vrajeli pe bani foarte multi. Li se potriveste pentru ca de 30 de ani vedem in ziare autostrazi si tunele, cai ferate si… margele, insa cartea care pierde, pacaliciul, e tot la cei ce continua sa ii puna pe veleitari la carma. Jur… pe rosu!