Liviu Stoleru, CEO-ul producătorului de materiale de construcţii Cemacon, va renunţa la funcţie începând cu 1 ianuarie, postul de director general urmând să fie preluat de Daniel Sologon, care din 2011 este CFO-ul companiei, a anuţat astăzi emitentul printr-un raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Liviu Stoleru a preluat managementul Cemacon în 2010, când compania se afla în prag de insolvenţă, reuşind în tot acest timp creşterea cifrei de afaceri de la cinci la 35 de milioane de euro, creşterea şi modernizarea capacităţilor de producţie, rebranding-ul companiei, etc., confrom comunicatului.
„Mai mult, sub managementul lui Liviu Stoleru, Cemacon a reuşit să obţină performanţe financiare unice, nu doar pentru companie, ci pentru întregul sector în care operează, cum ar fi rate ale profitului operaţional de peste 30% şi cea a profitului net de peste 20% – acestea fiind repere specifice unor sectoare mai privilegiate şi cu un nivel al competiţiei mai redus decât în sectorul materialelor de construcţii”, se mai arată în raport.
În primele nouă luni ale anului, Cemacon a obţinut venituri din vânzări de 133,63 milioane de lei, cu 40% peste cele din primele trei trimestre ale lui 2020, şi un profit net de 42,63 milioane de lei, în creştere cu 88%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.
Compania este controlată indirect în proporţie de aproape 95% de fraţii Pavăl, fondatorii Dedeman.
De ce se mai numește cemacom dacă 95% e a alor frații „dedeman” ?
Ca sa intrebe prostii ca tine