Urmare a declaraţiilor publice ale administratorului public al Muncipiului Zalău, Călin Forț, directorul Companiei de Apă Someș SA, Sucursala Zalău – Marcel Zaharia, ne-a declarat: „Compania de Apa Someş NU a avut la cunoştinţă niciodată de existenţa unui defect pe strada Gheorghe Doja, zona Brădet, cu atât mai puţin de existenţa unui defect care să fi fost semnalat de doi ani. În general Compania de Apă Someş ierarhizează de pe o zi pe alta intervenţia la anumite avarii în funcţie de gravitatea lor, dar niciodată nu a amânat remedierea unei avarii. Compania de Apă Someş a avut la cunoştinţă de faptul că reţeaua de alimentare cu apă din zona străzii Gheorghe Doja necesită reabilitare generală, motiv pentru care a acţionat pe două căi alternative: a cuprins cu prioritate reabilitarea reţelei de apă din zona Brădet în contractul de lucrări la reţele (CL17) în cadrul proiectului major POIM Cluj-Sălaj cu cofinanţarea Uniunii Europene, contract în procedura de achiziţie în curs, dar în ideea că lucrarea avea o prioritate mai mare şi în eventualitatea unei temporizări a procedurii de achiziţie publică pe POIM, a iniţiat şi demersuri de reabilitare mai expeditivă a unei porţiuni a reţelei de pe strada Gheorghe Doja, pe baza unei colaborări cu primăria municipiului Zalău.
Astfel în cursul lunii Februarie 2019, Compania de Apă Someş SA, Sucursala Zalău a transmis o adresă oficială primăriei prin care se stipula că reabilitarea reţelei de apă de pe strada Gheorghe Doja se poate realiza pe baza de protocol semnat cu Primăria, protocol care urma să stipuleze că autoritatea locală va pune la dispoziţie materialele necesare lucrării. Adresa a fost însoţită de lista cu materialele necesare lucrării.
În data de 29 Mai 2019, acest protocol a fost semnat între Compania de Apă Someş SA, Sucursala Zalău şi Primăria Mun. Zalău, pentru lucrarea “Înlocuire porţiune conductă de apă pe strada Gh. Doja” din mun. Zalău, pe o lungime de 330 m, precizându-se că lucrarea se va executa de Sucursala Zalău a Companiei, după primirea materialelor de la Primăria Zalău, în cursul anului 2019.
Din cauze obiective independente de Compania de Apă Someş, lucrarea de reabilitare pe baza protocolului nu a putut să fie realizată, urmând astfel să fie realizată în cadrul mai larg a contractului de lucrări reţele în Zalău, prin programul POIM Cluj-Sălaj.”
M. S.
Oare Galateanu ,prietenul lui Fort ce zice?
Reteaua este a primariei si tot ei dau vina pe publiserv. Asta inseamna sa ai tupeu di nesimtire
minciuna ordinara,pe mihai eminescu nu sunteti in stare sa puneti conducte noi de 2 ani,ne tineti blocati in mocirla,plus tot pe mihai eminescu spargeti pe deal in jos tot la 2 saptamanui as bine reparat,chia si ieri am vazut ca au infudat gaura cu un dop de lemn,asta numiti voi reparartie in 2021?????????rusine conduceriii Companiei de apa!!!!!!!! demisia marioneta !!!!!!!!!