Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Zalău informează că de săptămâna viitoare, din 15 noiembrie, va distribui pe liste suplimentare ajutoare de la Uniunea Europeană – produse alimentare, în limita stocului disponibil. Persoanele eligibile pentru aceste ajutoare sunt persoane încadrate în gradul de handicap I ,,grav cu asistent personal” beneficiari de indemnizație lunară sau asistent personal. Actele necesare pentru ridicarea pachetelor sunt cele de identitate şi certificatele de naştere ale copiilor în original şi certificatul de încadrare în grad de handicap. Pachetele vor fi distribuite de luni – vineri, în intervalul orar 9-14 în Punctul Termic nr. 38, situat pe strada Avram Iancu nr. 16 din municipiul Zalău. Pentru mai multe informații, persoanele interesate pot contacta DAS Zalău la numărul de telefon 0790008062. De precizat este faptul că în cursul lunii trecute au fost distribuite astfel de ajutoare, constând în produse alimentare, beneficiarilor de alocaţiei de susţinere a familiei, respectiv beneficiarii de venit minim garantat, iar în luna septembrie pentru aceeaşi categorie de beneficiari s-au distribuit produse de igienă: pastă și periuță de dinți, șampon pentru adulți și copii, săpun lichid și detergent de haine.