Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj va transmite tuturor organizaţiilor de pensionari din judeţ informaţii cu privire la obţinerea biletelor de tratament cu preţ redus pentru vârstnici. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, în cadrul şedinţei comitetului consultativ de Dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, desfăşurată joi, 24 februarie, prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a solicitat reprezentanţilor CJP Sălaj să transmită tuturor organizațiilor de pensionari lista cu documentele necesare în vederea obținerii biletelor de tratament și informațiile cu privire la costuri.
Prezent la şedinţa care a avut ca tematică acordarea biletelor de tratament pentru vârstnici, Filonaş Chiş, directorul CJP Sălaj, a precizat că în cursul anului trecut au fost acordate şi valorificate 3.291 de bilete, iar pentru anul în curs instituţia a reorganizat activitatea de eliberare a biletelor de tratament. Astfel, au fost desemnate două persoane care vor răspunde excusiv de acest sector. Măsura a fost întreprinsă pentru a scădea timpul de așteptare și pentru a evita crearea de cozi la ghișee. În acest an, criteriile de acordare a biletelor au rămas neschimbate durata sejurului fiind de 16 zile, cu trei mese zilnice, respectiv 12 zile de tratament, iar prima serie a început din 16 februarie.