Vârstnicii din judeţul Sălaj, dar şi persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care vor să se trateze la preţ redus de diferite afecţiuni, pot să-şi depună cerere la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj în vederea obţinerii unui bilet de tratament.. Potrivit unor informaţii furnizate de Alina Tămaş – consilier compartimentul “Comunicare şi relaţii publice” în cadrul CJP Sălaj, pentru cea de a două serie din acest an, în Sălaj au fost repartizate 71 de bilete cu începere a tratmentului din 2, 3, 4 și 5 – martie. Staţiunile disponibile pentru această serie sunt Bizuşa, Geoagiu, 1 Mai, Buziaș, Covasna și Moneasa. „Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi între orele 8-14, respectiv vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria a II-a este până în 23 februarie, ora 14. În cazul neridicării biletelor până la data precizată, acestea vor fi redistribuite în funcție de punctaj, începând cu data de 24 februarie 2014”, a precizat reprezentantul CJP Sălaj – Alina Tămaş. Cei interesaţi trebuie să ştie că durata sejurului este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile cu trei mese incluse. Cererea trebuie depusă la sediul CJP Sălaj, însoţită de următoarele documente: cerere tipizată care se găseşte la sediul instituţiei, copie după actul de identitate şi un cupon de pensie în original sau copie. Costul unui bilet în cazul pensionarilor este de 50 la sută din cuantumul brut al pensiei, iar în cazul angajaţilor, persoane asigurate în sistemul public de pensii, aceştia vor trebui să prezinte o adeverinţă de salarizare. Costul unui bilet, pentru aceştia din urmă, este în funcţie de salariul brut. De la începutul anului, la CJP Sălaj au fost depuse un număr de 1.180 de cereri privind acordarea biletelor de tratament.