Aproape patru decenii a verificat milioane de robineți produși la Zalău și exportați în America, Rusia, în țări arabe sau pe marile platforme petroliere ale lumii, iar acum, la aproape 60 de ani, zălăuanca Veronica Ispas a ajuns printre cei mai buni studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Zălăuanca primește bursă de merit din primul an de facultate.
Veronica a încheiat anul doi de facultate cu cea mai mare medie la specializarea Piscicultură a Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, școală urmată la zi. Cu toate acestea, zălăuanca are timp să organizeze și să coordoneze toate acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol în Sălaj, acțiunile de repopulare cu pește, dar și competiții importante de pescuit. O cunosc de mulți ani pe Vera, am fost împreună pe teren, m-a dus pe Vârșolț, mi-a arătat frumusețile unor locuri despre care nici nu știam că există, știu că este cea care organizează an de an competiții de pescuit pentru copii și toți participanții primesc premii, bețe de pescuit și alte minunății de care tare se bucură. Vera a muncit decenii la rând la Armătura, fosta fabrică din Zalău. Decenii la rând a lucrat într-un laborator în care erau verificați robineții. Fabrica a fost închisă și pusă la pământ, iar în locul ei a răsărit un centru comercial falnic și frumos. Vera a continuat să muncească, își vedea de verificările ei pe Someș și Vârșolț, de pescuit, chiar și de vânătoare. Și-a îndeplinit cam toate dorințele, mai puțin una: facultatea! Nu a stat pe gânduri și s-a înscris la facultate. A fost acceptată la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii unde studiază Piscicultura. Am întrebat-o pe Vera cum de reușește să urmeze o facultate la zi, să se ducă și la muncă, să organizeze concursuri de pescuit, să se ducă în control, să întocmească documentații și să le facă pe toate. A zâmbit, m-a privit și mi-a spus că nu are timp să îmbătrânească, nu are timp să se plângă, să se îmbolnăvească. Este clar. Activitatea intensă o ține în formă și asta îi place. Este atacată verbal de mult prea multe ori, uneori primește amenințări de la cei pe care îi sancționează, este și înjurată, dar nu se oprește din drumul său. Da, la 60 de ani a pornit pe un nou drum în timp ce alții, la vârsta asta se pregătesc să pună jos.
[…] Aproape patru decenii a verificat milioane de robineți produși la Zalău și exportați în America, Rusia, în țări arabe sau pe marile platforme petroliere ale lumii, iar acum, la aproape 60 de ani, zălăuanca Veronica Ispas a ajuns printre cei mai buni studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Zălăuanca primește bursă de merit din primul an de facultate. Veronica a încheiat anul doi de facultate cu cea mai mare medie la specializarea Piscicultură a Facultății de Zootehnie și Biotehnologii, școală urmată la zi. Cu toate… Citeste mai mult […]
Știri de rahat
Felicitari
Felicitar!i Niciodata nu e prea tarziu sa ne urmam visele si sa traim pt hobbyurile noastre!