Consilierii zălăuani vor vota, în ședința de Consiliu Local (CL) de joi, 27 aprilie, un Proiect de Hotărâre care va lovi, ce-i drept, cu somație, în proprietarii clădirilor neîngrijite de pe raza municipiului Zalău, persoane fizice ori juridice. Hotărârea conține un Regulament după care se va desfășura această acțiune amplă, ce va cuprinde mai multe etape, operaţiune care, în final, va putea conduce la o mărire a impozitelor fără precedent în istoria municipiului, de până la 500 la sută.
Ipocrizie municipală: impozit mai mare cu 500 la sută pentru clădirile neîngrijite din Zalău
Municipalitatea susține că situația multor clădiri din municipiu este precară, iar acest proiect vine oarecum pe cale de consecință, în urma faptului că niciun demers aplicat până acum în acest sens nu a avut efect. Când spunem “demers”, nu vă gândiți la faptul că municipalitatea a pus umărul sau a deschis punga cu ajutoare pentru a sprijini într-un fel sau altul aceste reabilitări, de-a lungul timpului. Au existat doar somații scrise și… atât. Rezultatele sunt aceleași: fie proprietarii nu au avut suficienți bani pentru a reabilita sau restaura clădirile, fie în clădire erau mai mulți proprietari și aceștia nu au reușit să ajungă la un consens, dar și alte cazuri particularizate, toate cu același rezultat – degradarea continuă a unor imobile până la stadiul de pericol iminent pentru trecători sau riverani. Obiectul acestui regulament îl constituie, așa cum am arătat mai sus, elaborarea unui cadru legal local privind condițiile de majorare a impozitelor cu până la 500 la sută pe clădirile neîngrijite de pe raza municipiului.
Primăria Zalău a motivat acest proiect prin faptul că foarte multe clădiri din Zalău se află într-o stare avansată de degradare, fiind necesare măsuri care să conducă la determinarea proprietarilor de a efectua lucrări de reabilitare deoarece acestea pot genera situații „neplăcute” și „periculoase”. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor aflate într-o stare necorespunzătoare se adoptă – arată municipalitatea – prin hotărâre de CL.
Cei care au elaborat Regulamentul menționează faptul că toate clădirile neîngrijite din municipiu intră sub incidența acestei hotărâri, însă, vor fi luate în vizor, cu precădere, monumentele istorice situate în zone construite, protejate, clasificate pe Lista Monumentelor Istorice și clădirile situate în fostele zone industriale. Reprezentanții Primăriei municipiului vor verifica în teren fiecare clădire de acest gen, urmând ca ulterior să fie întocmită o “notă tehnică de constatare” în care va fi detaliată starea clădirii în momentul evaluării. Proprietarul va fi somat ca în termen de șase luni să demareze lucrările de renovare a clădirii supuse evaluării. Dacă după expirarea acestui termen, proprietarul nu a început aceste lucrări, angajații Primăriei vor înainta Direcției Economice un referat cu propunere de majorare a impozitului de până la 500 la sută, aplicându-se în urma unei hotărâri de CL majorarea impozitului. Dacă în momentul începerii evaluării, proprietarul a început deja lucrările și poate dovedi acest lucru, municipalitatea va sista, până când lucrările vor fi terminate, aceste expertize.
Municipalitatea se face că plouă când vine vorba despre starea proprietăților ei
Este greu de prevăzut dacă acest proiect va avea succes sau din contră, va atrage și mai mult antipatia cetățenilor față de municipalitate. Primăria Zalău este datoare, înainte de orice demers privind proprietățile cetățenilor sau persoanelor juridice, să reabiliteze clădirile pe care le are în proprietate, cu atât mai mult cu cât discutăm de clădiri care reprezintă un adevărat pericol, dar și să ofere soluții viabile, chiar sprijin în unele cazuri în care oamenii se confruntă cu situații sociale deosebit de grele.
Magazin Sălăjean v-a prezentat, în articole detaliate, situația unor clădiri din municipiu (“Casa groazei” de pe strada Unirii, Clădirea Albastră, clădirea din Piața „Iuliu Maniu” în care a funcționat Medicina Legală, blocul ce aparține Primăriei, situat lângă poșta „Astralis” și multe alte exemple), în care municipalitatea nu doar că nu s-a implicat vreodată în reabilitări, dar nici nu a oferit măcar un semn de sprijin, sub orice formă, înainte să vină cu acest proiect care, chiar dacă se impune în cazul multor clădiri din municipiu, va fi greu de aplicat dată fiind situația materială deosebit de proastă a multor proprietari.
De remarcat este și faptul că multe clădiri aflate în proprietatea Municipiului sunt într-o stare avansată de degradare iar acest lucru ar fi trebuit observat de consilierii locali înainte de a se elabora un astfel de proiect, pe principiul “Primăria vede gunoiul din ochiul altuia dar nu vede bârna din ochiul ei”. Clădirea în care își are sediul însuși partidul aflat la puterea municipiului, se găsește într-o stare dezastruoasă. Dacă autoritățile aflate la cârma municipiului până anul trecut, timp de 12 ani, nu au mișcat un deget în acest sens, iată că a trecut aproape un an de când în fruntea municipiului se află un alt “curent politic” și, implicit, alte viziuni, însă lucrurile sunt în același stadiu, dacă nu chiar unul mai grav. Se dă vina pe orice, numai pe incompetență și neimplicare, nu. “S-a efectuat testarea de piaţă în vederea achiziţionării serviciului de proiectare, dar nu s-au primit oferte. În continuare se va relua procedura de achiziţie a acestui serviciu pe SEAP”, ne comunica în urmă cu câteva luni, Primăria Zalău. Lucrurile sunt la fel și astăzi, așa cum lesne puteți observa dacă vă încumetați să treceți prin dreptul acestei clădiri – de departe imobilul cu cel mai mare potențial de pericol pentru zălăuani, prin locul în care este amplasată și prin starea de degradare în care se găsește.
Cei care au avut ideea acestui proiect spun că principalele ținte ale acestui proiect sunt “gestionarea eficientă a patrimoniului construit, punerea în siguranță a domeniului public, creșterea activității turistice și investiționale și ridicarea conștiinței civice a cetățenilor care dețin proprietăți”.
Dincolo de limbajul rigid și nerealist folosit în elaborarea acestor „ținte”, care seamănă foarte mult cu niște deziderate de pe vremurile pe care nimeni nu le regretă, rămâne de văzut cum se va realiza acest proiect și care vor fi rezultatele. Nu trebuie să uităm faptul că, indiferent ce vor constata în teren cei abilitați să pună în aplicare acest proiect, ce vor concluziona și ce decizii se vor lua în final, un lucru este cert: atunci când oamenii nu au bani, nu au – și pace! Soluțiile vor fi extrem de greu de găsit iar șansele ca un astfel de proiect să-i poată ajuta concret, fără să-i lase faliți ori să-i bage în datorii pe viață pe proprietari, sunt destul de reduse.
Poate că și aici, consilierii locali ar trebui să se aplece mai mult asupra unor detalii care să facă din acest proiect o reușită și un lucru care să conducă, într-adevăr, la un aspect mai plăcut al orașului și evident, la siguranța clădirilor care stau să cadă în capul trecătorilor.
Nu avem bani! Cu ce sa reabilitam. OAMENII ASTIA NU GANDESC???
Ca sa poata reabilita omu de rand ar trebui in primul rand un salariu de rand nu unul de c****