Odată cu începerea anului, vă anunțăm cu entuziasm că în perioada 16 ianuarie – 31 august 2023 Asociația Prader Willi din România derulează proiectul „IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare” – sprijinit de către Fundația pentru Comunitate și MOL România prin programul MOL pentru sănătatea copiilor, Ediția a 14-a, cu suma de 25.000 lei.
Scopul proiectului este îmbunătățirea calității vieții copiilor cu boli rare și tulburări din spectrul autismului prin activități terapeutice și de suport emoțional. Beneficiarii sunt 50 de copii cu dizabilități produse de boli rare și familiile acestora.
Activitățile propuse în proiect o să fie atât individuale, cât și de grup: ateliere de art-terapie, ateliere de dans și mișcare, activități educative și de joc, ateliere pentru integrare prin educație senzorială, informare și consiliere pentru părinți. Consilierea și îndrumarea reprezintă un element cheie pentru a crește reziliența familiei în fața încercărilor zilnice. Copiii cu boli rare și TSA, încă de la o vârstă mică au nevoie de o educație timpurie și de stimulare, utilizând un program de intervenție pentru a-i ajuta să facă față dificultăților, din diferitele momente ale vieții. Prin urmare, cu cât crește posibilitatea copilului să participe la diferite programe de terapie cu atât se va spori șansa copilul de a învăța să achiziționeze abilități din diferite arii și să se adapteze la mediul social.
Pornind de la aceste aspecte ne vom focaliza atenția atât pe beneficiari, cât și pe aparținătorii acestora, oferindu-le astfel sprijinul de care au nevoie pentru a dobândi o mai bună capacitate de a gestiona provocările întâmpinate.
Dorica Dan, președinte APWR, ANBRaRo, ARCrare
Darkó Hortensia – Emese, coordonator de proiect
[…] Odată cu începerea anului, vă anunțăm cu entuziasm că în perioada 16 ianuarie – 31 august 2023 Asociația Prader Willi din România derulează proiectul „IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare” – sprijinit de către Fundația pentru Comunitate și MOL România prin programul MOL pentru sănătatea copiilor, Ediția a 14-a, cu suma de 25.000 lei. Scopul proiectului este îmbunătățirea calității vieții copiilor cu boli rare și tulburări din spectrul autismului prin activități terapeutice și de suport emoțional. Beneficiarii sunt 50 de copii cu dizabilități produse de boli rare și… Citeste mai mult […]