Amenzi în valoare totală de peste 120.000 de lei. Cu asta s-au ales zeci de angajatori de la inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj în cursul lunii trecute. Motivul? Nu au respectat legislaţia în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM).
După cum a explicat Mariana Pop, purtătorul de cuvânt al instituţiei, în cursul lunii septembrie, ca urmare a unor acţiuni de control incluse şi în diferite campanii naţionale, din cei 130 de agenţi economici verificaţi în domeniul RM, şase au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 80.000 de lei pentru munca fără forme legale de angajare. La cei şase falşi angajatori au fost depistate opt persoane care nu aveau întocmite contracte individuale de muncă. Tot în domeniul RM inspectorii au mai aplicat amenzi în cuantum de 21.800 de lei pentru: negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară, necompletarea elemetelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic şi nerespectarea de către reprezentantul agentului economic a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă a documentelor solicitate necesare efectuării controlului.
De asemenea, în domeniul SSM au fost controlaţi un număr de 52 de agenţi economici, iar trei dintre aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru: lipsa instruirii lucrătorilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, neefectuarea controlului medical periodic şi conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice.