În cadrul Programului de acțiuni al Inspecției Muncii, în perioada 4 decembrie 2017 – 31 martie 2018 s-a desfășurat Campania de informare și conștientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea 62/2011 reglementate prin articolul 7 din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.
Obiectivele campaniei sunt creșterea gradului de conștientizare a entităților care au calitatea de angajator și folosesc forța de muncă fără respectarea prevederilor legale, în ceea ce privește consecințele sociale și economice pe care le produce munca nedeclarată;
clarificarea unor aspecte în ceea ce privește modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenta a salariaților, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părților contractului de muncă; informarea referitoare la punerea în aplicare a prevederilor articolului 7 din OUG nr. 82/2017 și conștientizarea angajatorilor cu privire la inițierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare.
Cu ocazia acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a diseminat informații referitoare la punerea în aplicare a modificărilor legislative cu privire la registrul general de evidență a salariaților și la completarea și transmiterea elementelor contractului individual de muncă, ca urmare a transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Totodată, s-au accentuat atât riscurile la care se expun angajații și angajatorii în cazurile de muncă nedeclarată cât și beneficiile muncii cu forme legale.
Toate aceste informații au fost transmise în cadrul unor sesiuni de informare organizate atât în Zalău, cât și în județ cu entități care au calitatea de angajator, din toate domeniile de activitate, societăți comerciale, regii autonome, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, organizații patronale și sindicale.
Interesul a fost deosebit, la acțiunile organizate participând 825 de agenți economici prin reprezentanți legali, contabili sau salariați din compartimentul de resurse umane. De asemenea, inspectorii din cadrul ITM Sălaj au furnizat aceste informații atât în cadrul întâlnirilor organizate la sediul inspectoratului, cât și ca urmare a solicitărilor telefonice sau electronice din partea persoanelor interesate de noile modificări legislative.
Prin acțiunile de control din perioada următoare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj va verifica modul de respectare de către angajatori a prevederilor legale ca urmare a transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat.