Guvernul a adoptat, zilele trecute, o ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea indemnizaţiei la 640 de lei pentru cei care suferă de un handicap grav şi la 480 de lei pentru cei cu handicap accentuat, măsura urmând a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
În momentul de faţă, persoanele cu handicap grav primesc 349 de lei pe lună, respectiv 243 de lei pe lună, în cazul persoanelor cu handicap accentuat. În România, peste 700.000 de persoane beneficiază de această formă de sprijin financiar, în judeţul Sălaj existând aproape 12.500 de persoane adulte cu handicap grav şi accentuat.
Persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens. „Această hotărâre s-a adoptat deoarece s-a constatat că nu toate persoanele cu dizabilități știau că trebuie să depună o cerere specială pentru primi prestația socială, după obținerea certificatului cu handicap”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit sursei citate, prestația socială se va acorda automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii. Nu în ultimul rând, măsura este una de debirocratizare, astfel încât să se evite drumurile inutile și cozile la ghișee.
Angajatorii cu peste 50 de lucrători, obligaţi să încadreze persoane cu handicap
Actul normativ mai stabileşte ca prioritate angajarea în muncă a acestor persoane în procent de 4 la sută din numărul total de angajaţi din instituţiile şi firmele cu peste 50 de salariaţi. „În Romania avem în prezent 34.343 de persoane cu dizabilităţi angajate în muncă. În acest context, proiectul de ordonanţă de urgenţă stabileşte ca prioritate angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi în procent de 4 la sută din numărul total de angajaţi din instituţiile şi firmele cu peste 50 de salariaţi, neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgând după sine plata unei taxe către bugetul de stat. Noutatea adusă de actul normativ constă în încurajarea angajării în muncă şi descurajarea neangajării prin creşterea taxei la nivelul salariului minim brut pentru fiecare persoană neangajată până la atingerea procentului de 4 la sută. Totodată, eliminăm opţiunea de a contracta servicii şi produse de la unităţi protejate atunci când nu este respectată obligaţia legală de angajare în procent de 4 la sută pentru persoanele cu handicap”, se precizează în textul actului normativ. De asemenea, în cazul copiilor cu handicap grav, certificatul acestora va fi valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani, fără să fie necesar să se mai prezinte periodic la comisiile de evaluare.
De asemenea, persoanele cu handicat grav psihic şi mintal vor fi scutite de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale, pentru a nu vulnerabiliza și mai mult această categorie socială, respectiv membrii familiilor persoanelor cu handicap psihic și mintal, care, în prezent, suportă plata contribuției în centrele rezidențiale.
„În prezent, obligația de întreținere pentru adulții cu handicap asistați în centre se întinde până la frați și surori, rudele în linie dreaptă, soț și soție. Modificarea adusă prin actul normativ a restrâns această obligație la soț și soție, părinți pentru copii și copii pentru părinți. Decizia a fost luată întrucât, în practică, s-au înregistrat cazuri în care rude de gradul patru ale bolnavilor au ajuns să fie executate silit pentru neplata acestei contribuții”, se precizează în comunicat.
Limbajul mimico-gestual va fi recunoscut oficial ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv. Spre exemplu, persoanele cu deficiențe de auz vor putea beneficia de un interpret mimico-gestual la susținerea examenului de bacalaureat, în contextul în care s-a constatat o rată foarte mică de promovare a acestuia, de către persoanele din această categorie, și anume de sub 1 la sută. În același timp, măsura are menirea de unificare a limbajului mimico-gestual, în condițiile în care, în practică s-a constatat existența mai multor regionalisme.