Proiectul „O masă caldă”, prin care persoanele aflate în situaţii dificile primesc gratuit o masă caldă, a continuat la Zalău. Astfel, la finalul săptămânii trecute, patru zălăuani au preparat pulpe la cuptor cu pilaf și ciorbă de varză pentru 60 de persoane defavorizate, copii și vârstnici din municipiu.
Cei patru bucătari care și-au răpit din timpul liber pentru a prepara o masă caldă celor aflați în nevoi sunt: Gabriela Dregan, Gelu Seichea, Răzvan Pădurean și Radu Pădurean. Proiectul „O masă caldă” a ajuns în Zalău în anul 2018, graţie implicării voluntarilor asociaţiei cu acelaşi nume şi a celor de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” din Zalău.
Aceștia din urmă au pus la dispoziţie cantina unităţii, iar la fiecare sfârşit de săptămână câteva zeci de persoane, respectiv copii din familii cu dificultăți financiare, oameni fără adăpost sau care se află la limita sărăciei – primesc o porţie de mâncare caldă.
De precizat este faptul că de-a lungul timpului, de când programul a ajuns în Zalău, sute voluntari din diferite instituții, școli, simpli voluntari, de la liceeni la pensionari au participat la gătit.