Primăria Municipiului Zalău a obținut finanțare în vederea achiziției și amplasării a 100 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor în municipiul Zalău. Au fost derulate lucrări de amenajare a platformelor pentru amplasarea insulelor ecologice și deja au fost amplasate insulele ecologice în șase locuri, urmând să fie montate echipamentele electronice și să fie puse în funcțiune. Fiecare apartament va fi arondat unei insule ecologice, iar accesul la aceste insule se va realiza prin intermediul unui card de acces. Locatarii din fiecare bloc vor fi anunțați cu privire la distribuirea cardurilor, prin afișarea la parterul blocului a unei informări. Din fiecare bloc va fi desemnată o persoană, care în termenul prevăzut în informare să se prezinte la Primăria Municipiului Zalău pentru ridicarea cardurilor și distribuirea acestora proprietarilor de apartamente. Insulele ecologice supraterane vor avea încasetate cinci containere a câte 1,1 metri cubi pentru toate cele cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.
[…] Locatarii din fiecare bloc vor fi anunțați cu privire la distribuirea… Articolul În Zalău vor fi montate 100 de insule ecologice pentru deșeuri apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Băbăieți.Iară punem caru’-naintea boilor.Credeți voi că pisi sau bizonul românesc își vor duce gunoiul acolo unde „scrie”pe cardul ăla ? Nu.Își vor arunca sacul în coșurile de gunoi stradal.Sau aiurea.N-am ajuns noi la gradul ăla de civilizație.În plus va fi o lovitură împotriva colectării S.G.R.De bine de rău,acum,toate recipientele care sunt reciclabile,se reciclează,cu ajutorul necăjiților care fac și ei un ban,ajutând involuntar procesul acesta.Binevenit,de altfel.Părerea mea.