Ultimii bani necesari demarării lucărilor de susţinere a fundaţiei Casei Memoriale “Iuliu Maniu” din Bădăcin au venit din partea angajaţilor instituţiilor publice sălăjene, la apelul făcut de Instituţia Prefectului Sălaj.
Astfel, la peste patru luni de la demararea campaniei publice „Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!“ şi lansarea apelului în mass media locală, naţională şi internaţională, am reuşit să adunăm banii necesari demarării lucrărilor de susţinere a fundaţiei Casei lui Maniu, suma fiind de peste 42.000 de lei.
Banii s-au strâns în urma unui număr de 73 de donaţii în lei, euro, dolari sau lire de la români din Sălaj, din ţară şi din străinătate, români din diferite categorii sociale, fundaţii, firme şi instituţii publice, români pentru care spiritul civic şi istoria naţională mai înseamnă ceva.
În continuare se va trece la obţinerea avizelor necesare începerii lucrărilor şi la contactarea unei firme specializate. Campania publică „Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!“ va continua, întrucât după lucările de susţinere a fundaţiei a clădirii, care presupun subzidirea acesteia, va trebui refăcut acoperişul, care în momentul de faţă este atât de degradat încât apa pătrunde în interior la fiecare ploaie şi se înfiltrează în pereţi şi pardoseală. În continuare se aşteaptă şi banii din partea Primăriei Pericei, primarul Boncidai Csaba promiţând la începutul campaniei, în urmă cu circa patru luni suma de 10.000 de lei.
Ce presupune reabilitarea Casei lui Iuliu Maniu
Intervenţiile de primă urgenţă sunt ample, datorate multiplelor degradări structurale. Casa este construită în mai multe etape, din materiale diferite, unele elemente de structură fiind subdimensionate, punerea sub protecţie imediată nu se poate limita la refacerea învelitorii, care, într-un fel, ar stopa distrugerea continuă a monumentului. Singura intervenţie care ar fi putut fi făcută şi care ar fi fost foarte necesară este realizarea unei protecţii provizorii, peste învelitoarea existentă, cel puţin în zonele cu degradări care pun în pericol stabilitatea clădirii.
Demararea intervenţiilor în etape, cu costuri mai mici, în tranşe, presupune totuşi a fi asigurată o sumă relativ mare de bani. Nu se poate reface doar acoperişul, trebuie consolidaţi pereţii, iar aceştia trebuie să se sprijine pe o fundaţie care, de asemenea, necesită consolidare. Trebuie făcută şi o stabilizare a terenului.
Având în vedere pericolul care ameninţă monumentul, situaţia tot mai gravă datorată trecerii timpului, am încercat o eşalonare în etape, în funcţie de gravitatea problemelor. Astfel, totalul cheltuielilor aferente întregului proiect se pot împărţi în cheltuieli necesare pentru reabilitarea clădirii şi cheltuieli aferente dotării şi amenajării muzeului. Sumele necesare reabilitării clădirii, conform devizului din 2012, pot fi defalcate astfel: cheltuieli pentru intervenţii de primă urgenţă şi cheltuieli pentru alte lucrări, care includ finisaje, instalaţii, refacerea decoraţiilor, amenajare exterioară. Dacă a doua etapă se poate face fragmentat, în funcţie de fondurile care se vor asigura pe parcurs, prima etapă nu poate fi demarată decât având acoperite toate cheltuielile. De aceea s-a solicitat proiectantului să se calculeze valoarea acestei prime tranşe de cheltuieli, urmând să facem un efort în stângerea banilor.
În ansamblu, proiectul prevede reabilitarea clădirii, refuncţionalizarea clădirii ca şi muzeu, precum şi amenajarea unui centru destinat activităţilor tinerilor, fiind amenajată o sală de conferinţe.
În ultimii 15 ani nu s-a scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află casa memorială “Iuliu Maniu”.
* Clădirea este inclusă în lista de priorităţi pentru restaurare din anul 2010 până în prezent- 2015 la Ministerul Culturii
* A fost inclusă în lista de priorităţi solicitată de Agentia de Dezvoltare Regională N-V pentru fonduri structurale 2014-2020
* A fost inclusă în lista solicitată de OUB (Observatorul Urban Bucureşti) al UAR (Uniunea Arhitecţilor din România), şi apare pe site ca şi monument aflat în stare fizică foarte rea
* Am solicitat finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului de intervenţii în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public.
* Am depus un proiect la Ambasada Statelor Unite – Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) Ediția 2012
* În 2014 s-au solicitat fonduri SEE
Casa memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin – Sălaj, monument istoric memorial înscris în Lista monumentelor istorice, a ajuns la mila publicului larg, după ce ani de zile o mână de oameni inimoşi, mânaţi cu determinare de spiritul unui om puternic şi cu credinţă în Dumnezeu nu au reuşit să obţină decât promisiuni mari, grele şi multe.
Şi totuşi, mai există speranţă, chiar şi acum în ceasul al 12-lea, când tic- tacul secundarului marchează, cu fiecare bătaie, căderea unei bucăţi din casă care se desprinde şi devine praf peste amintiri.
Şi pentru că încă există speranţă şi oameni care încă mai cred, iar spiritul lui Maniu e încă viu, a început campania publică: “Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, o campanie care, pentru a avea sorţi de izbândă, trebuie să „alerge“ în sens invers cursului firesc a timpului şi a lucrurilor.
Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile:
Lei: RO22RZBR0000060002085400
Euro: RO18RZBR0000060002899205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj
Echipa de campanie Salvaţi Casa Memorială “Iuliu Maniu” de la Bădăcin, campanie susţinută de cotodianul Magazin Sălăjean
casa este in proprietatea si dminstrarea bisericii din localitate! deci de ce nu a solicitat biseruic bani de la Consiliul Judetean, pentru aceasta luicrare? Se baga bani in curul bisericii si nu unde trebuie.