Le-au servit clienților preparate culinare realizate din ingrediente despre care producătorii spuneau că au în componență lapte, brânză sau cașcaval, dar comisarii în protecția consumatorilor au constatat cu totul altceva. Un raport al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, prezentat și analizat în ședința Colegiului Prefectural din această lună, arată că la peste 30 la sută din cele aproape 100 de unități de alimentație publică verificate, comisarii au constatat că produsele lactate trecute pe etichetă erau de fapt grăsimi hidrogenate și nici vorbă de brânză sau smântână. Dar haideți să vedem ce spune raportul oficial. Au fost verificate cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare, pizzerii și restaurante, iar la multe dintre acestea s-a constatat prepararea și comercializarea unor produse utilizând în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele finite fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziție brânză, telemea de vacă, cașcaval, unt etc. Conform comisarilor, aceste unități își dezinformau consumatorii privind compoziția reală a produselor alimentare, produsele lactate fiind absente sau prezente într-un procent redus. În urma controalelor s-a stabilit că fenomenul substituirii produselor obținute din lapte (brânză, telemea, cașcaval și unt) este încă frecvent practicat în unitățile de alimentație publică. Din fericire, fenomenul prezentat de comisari este în scădere cu aproximativ 40 la sută față de anii precedenți.
[…] Le-au servit clienților preparate culinare realizate din ingredient despre care producătorii spuneau că au în componență lapte, brânză sau cașcaval, dar comisarii în protecția consumatorilor au constatat cu totul altceva. Un raport al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, prezentat și analizat în ședința Colegiului Prefectural din această lună, arată că la peste 30 la sută din cele aproape 100 de unități de alimentație public verificate, comisarii au constatat că produsele lactate trecute pe etichetă erau de fapt grăsimi hidrogenate și nici vorbă de brânză sau smântână. Dar haideți să… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
De ce nu le faceti publice numele ca sa stim unde sa evitam sa platim pentru distrugerea sanatatii noastre?
Nu se dau nume, ca firmele să accepte să cotizeze la campania electoralîă şi să fie ferite de alte viitoare controale.
Atâta timp cât nu nominalizați respectivele firme, articolul dvs. nu are calitatea de știre. Sunt doar vorbe în vânt…