Ultimul spectacol din seria celor desfășurate în cadrul proiectului „10 la sat” va avea reprezentația duminică, 5 noiembrie 2023, de la ora 18, la Căminul Cultural din comuna Coșeiu. „Experimentul” încheie cercul seriei de reprezentații din această stagiune, care a început în județul Sălaj și s-a derulat în alte trei județe din țară. De altfel, este cel al cincilea spectacol pe care trupa Cultură’n Șură îl susține în Sălaj. O dovadă că trupa este foarte iubită aici este numărul mare de spectatori care au participat în fiecare locație. Spectacolul „Mama Griguță” a reunit 126 de spectatori la Domnin, 151 la Cheud și 252 la Bănișor. Și spectacolul „Văzduh”, susținut la Valcău de Jos, a reunit în fața scenei 164 de spectatori. Spectacolul „Experimentul” este o comedie în regia lui Victor Olăhuț, după un text de Ion Băieșu. La fel ca celelalte spectacole Cultură’n Șură, și acesta tratează o temă serioasă, chiar dacă stârnește hohote de râs. Este vorba despre tema corupției, mereu în actualitate, în care femeia de serviciu, „însărcinată cu curățenia”, cu sinceritatea și credulitate omului obișnuit, face eforturi de a demasca hoția. Personajele vor prinde viață mulțumită actorilor Marin Grigore, Iulian Gliță și Florentina Năstase, fiecare dintre ei cu o importantă carieră în cinematografie și teatru. „Experimentul” este parte a ofertei teatrale propusă de Cultură’n Șură în această stagiune în cadrul proiectului „10 la sat” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Parteneri în proiect sunt Școala Gimnazială „Vasile Lucăcel” Someș-Odorhei, Primăria Comunei Năpradea, Primăria Comunei Bănișor, Primăria Comunei Coșeiu, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Asociația Cultură’n Șură este o asociaţie culturală non-profit creată la inițiativa regizorului Victor Olăhuț al cărei principal obiectiv este promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile urbane și cele rurale. Până în prezent, asociația a produs în cadrul acestui
demers şapte spectacole de teatru, a efectuat turnee în peste 60 de localități de la țară, a susținut mai bine de 100 de reprezentații pentru aproximativ 15.000 de săteni. În cei 11 ani de existență, activitatea echipei a fost recompensată cu premiul „Open Theatre” oferit de British Council la Gala Premiilor UNITER 2022, premiul „Adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură” în cadrul Galei Premiilor AFCN 2020 la care se adaugă numeroase alte premii, participări în festivaluri și sute de reprezentații ale spectacolelor în teatrele partenere. Asociația organizează ateliere de dezvoltare personală, improvizație și conduită pentru copiii din mediul rural, oferindu-le astfel instrumente esențiale pentru a deveni consumatori de cultură la maturitate.
[…] Ultimul spectacol din seria celor desfășurate în cadrul proiectului „10 la sat” va avea reprezentația duminică, 5 noiembrie 2023, de la ora 18, la Căminul Cultural din comuna Coșeiu. „Experimentul” încheie cercul seriei de reprezentații din această stagiune, care a început în județul Sălaj și s-a derulat în alte trei județe din țară. De altfel, este cel al cincilea spectacol pe care trupa Cultură’n Șură îl susține în Sălaj. O dovadă că trupa este foarte iubită aici este numărul mare de spectatori care au participat în fiecare locație. Spectacolul „Mama… Citeste mai mult […]