În Sălaj, primăvara a început cu mai puțini șomeri

Nu mai puțin 4.358 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă erau în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj la finalul lunii februarie. Rata șomajului în județ, la finalul lunii trecute, a fost 4,19 la sută, în ușoară în scădere cu 0,09 puncte procentuale, comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4.28 la sută. Din totalul celor peste 4.350 de șomeri, 1.824 sunt femei 822 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.536 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.593 de șomeri provin din mediul rural și 765 sunt din mediul urban. Cei mai mulți șomeri aflați în evidențele instituției, 1.121 de persoane, au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani, fiind urmați de categoria de vârstă 30-39 de ani – 906, șomeri cu vârsta cuprinsă între 50 și 55 de ani – 703, cu vârsta de peste 55 de ani – 684, șomeri cu vârsta de sub 25 de ani – 634 de persoane, respectiv șomeri cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani – 310 de persoane. Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sălaj – 44 la sută. De asemenea, șomerii cu studii gimnaziale reprezintă 28 la sută, iar 12 la sută au absolvit învăţământul profesional. Șomerii cu nivel de pregătire liceal şi postliceal reprezintă 13 la sută din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3 la sută. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1987 de persoane foarte greu ocupabile, 1613 greu ocupabile, 593 mediu ocupabile, iar 165 sunt persoane ușor ocupabile. „Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”,a u precizat reprezentanţii AJOFM Sălaj.

 

Leave a Comment