Neglijenţa, neatenţia sau ignoranţa ne golesc buzunarele în beneficiul municipalităţii. Tot mai mulţi zălăuani merg pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla”, ignorând cu bună ştiinţă regulile, mai mult sau mai puţin normale, însă, indiferent cum sunt – legiferate fiind, nu mai încape nicio discuţie: scoţi banul şi îţi asumi consecinţele. Poliţia locală zălăuană nu stă pe gânduri, profitând din plin exact de pe urma neglijenţei, ignoranţei dar şi a nesimţirii unor cetăţeni. Ceea ce nu este un lucru tocmai rău. Astfel, în primele două săptămâni ale acestei luni, poliţiştii locali au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, păstrarea curăţeniei, identificarea persoanelor care parchează autovehicule în alte locuri decât cele special amenajate, combaterea actelor de cerşetorie si a comerţului stradal, pentru depistarea şi identificarea societăţilor comerciale care nu respectă orarul de funcţionare afişat la intrarea în unitate, precum şi susţinerea unui aspect civilizat al arterelor pietonale şi a pieţelor din municipiu.
Au fost aplicate un număr de 205 sancţiuni contravenţionale (114 cu amendă şi 91 cu avertisment scris) în valoare totală de 26.000 lei. Sumele cele mai mari s-au strâns la bugetul local de pe urma parcărilor neregulamentare, aproape 10.000 de lei în doar 15 zile. Operatorul local de transport în comun a strâns şi el nişte bănuţi, suma fiind însă una mică – 400 de lei, semn că, totuşi, zălăuanul călător nu face blatul pe autobuze. Nici traversările prin loc nepermis, gesturi „rutiere” deosebit de periculoase, atât pentru pietoni cât şi pentru conducătorii auto, nu au scăpat. Amenzile pe acest segment fiind în cuantum de 500 de lei.
Gunoaiele au scăpat de această dată
Din statistică lipsesc însă amenzile aplicate celor care aruncă gunoaiele pe stradă, sau gunoiul menajer în coşurile de gunoi stradal. Deşi conform datelor furnizate de Poliţia locală rezultă că „în vederea păstrării curăţeniei oraşului, s-a acţionat zilnic pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care distrug domeniul public, a celor care depozitează gunoi menajer, moloz, deşeuri etc. în locuri neautorizate, prin patrularea şi organizarea de pânde în locurile în care de obicei se manifestă acest fenomen”, totuşi nu avem amenzi, deşi gunoi, har Domnului, există din belşug. Cel aruncat „nesimţit”. Dacă lunile trecute, în urma materialelor apărute în presă, au fost prinşi şi cei care poluează , inclusiv vizual, oraşul şi au fost amendaţi, în această lună se pare că au scăpat. Altfel, călătoria gunoiului din casă către coşul stradal, continuă încă, în multe cazuri din păcate.
Personalul Poliţiei Locale care îşi desfăşoară activitatea în dispecerat, a sprijinit lucrătorii DGADP, care au solicitat datele de identificare ale unor proprietari de autovehicule care au săvârşit contravenţii în parcările publice cu plată. Astfel în această perioadă au fost verificate şi comunicate datele a 265 proprietari. Dispeceratul Poliţiei Locale a trimis echipajul mobil la unităţile de învăţământ unde s-au declanşat sistemele de alarmă efracţie. Aceştia au fost semnalaţi în 21 cazuri (şcoli sau grădiniţe). Poliţiştii locali s-au deplasat la două solicitări ale angajaţilor Transurbis și au aplicat 5 sancţiuni contraveționale. În zilele de 29 octombrie, 3 şi 10 noiembrie au efectuat trei acţiuni împreună cu lucrătorii de la Transurbis.
Aşteptăm pe viitor acţiuni mai dese şi mai riguroase, concretizate în amenzi mari şi foarte mari, mai ales pe segmentul curăţeniei oraşului. Poate că o amendă usturătoare, va fi până la urmă o măsură capabilă să stopeze unul dintre cele mai urâte fenomene, aruncatul gunoiul în mijlocul străzii, în bătaia de joc supremă faţă de oraş, faţă de cetăţeni şi faţă de cei care muncesc zilnic pentru a mmenţine curăţenia în municipiul Zalău. Informaţiile statistice ne-au fost furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale, Lucian Trif.
Cea mai simplu modalitate de a castiga bani in bugetul de stat pe care nu le mai imparte