Voluntarii clubului ”Impact Lego” de la Colegiul Național ”Silvania” (CNS) Zalău vor implementa un nou proiect. Este vorba despre proiectul ’’Împreună Răzbim’’ care are în vedere ajutoarea copiilor din clasele primare ale Școlii Gimnaziale ’’Marcus Aurelius’’ din comuna Creaca. Concret, elevii din mediul rural vor fi ajutați de către voluntari cum să se adapteze învățării în mediul virtual, nevoie apărută în urma pandemiei mondiale de coronavirus. Reprezentanții Clubul ’’Impact Lego’’ CNS sunt de părere că toată lumea ar trebui să aibă acces egal la educație și cunoaștere, inegalitatea oportunităților de învățare fiind o problemă cu care sute de elevi se confruntă în fiecare zi. Astfel, cu ajutorul Fundației ’’Noi Orizonturi’’, care sponsorizează financiar acest proiect, tinerii de “Impact” din Sălaj contribuie la construirea unei lumi mai bune, desfășurând activități precum învățarea copiilor să acceseze mediul virtual, să folosească aplicații care contribuie la educația lor în diferite materii, precum și dezvoltarea unor soft skills care îi vor ajuta în viitor. ’’Pe această cale dorim să mulțumim comunității pentru suportul acordat și în anii precedenți la activitățile derulate de membrii Clubului Impact Lego de la CNS Zalău. Cu ajutorul dumneavoastră, clubul a reușit să își atingă obiectivele an de an și să ducă cu succes la bun sfârșit proiectele propuse’’, a precizat George Bighe, reprezentantul clubului. Printre activitățile derulate de membrii Clubului ’’Impact Lego’’ de la CNS Zalău amintim: ’’Gusturi vechi cu IMPACT azi’’, desfășurat în două etape, în cadrul căruia au fost tipărite 700 de broșuri conținând rețete tradiționale românești, ungurești șislovace de pe plaiurile sălăjene; ’’Pe Meseș hai-hui cu harta’n cui”, care s-a finalizat prin reamenajarea traseului turistic de pe Meseș ’’Izvorul Salamandrelor”; ’’Tineri cu SCOP”, care a adus în fața tinerilor din județ patru elevi de excepție ai Sălajului, printre care și un laureat cu bronz la Jocurile Paralimpice de vară din 2016; ’’Laboratorul de vise’’ – proiect care a avut ca finalitate modernizarea laboratorului de științe al Școlii ’’Marcus Aurelius’’ din comuna Creaca. Mai multe informații despre aceste proiecte și despre activitățile clubului pot fi găsite pe pagina de Facebook ’’Impact Lego CNS’’ sau pe pagina de ’’Instagram-impact.lego”. Mișcarea de tineri ”Impact” este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate și găsește soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundația Noi Orizonturi, iar misiunea acestuia este de a promova modele de educație prin experiență de calitate și învățare prin proiecte în folosul comunității. Clubul ’’Impact Lego’’ activează în cadrul CNS și la ora actuală numără 42 de voluntari, coordonați de doamna profesoară Iulia Florian și Meda Morariu.