Imigranţii adoptaţi de România vor câştiga mai mult decât românii cu salarii şi pensii minime

   Am trăit să o vedem şi pe asta. În timp ce peste jumătate din populaţia ţării noastre trăieşte pe muchia ce desparte sărăcia de minima subzistenţă, o lege menită să le uşureze traiul străinilor care ne sunt sau vor fi în curând concetăţeni, este pe cale să vadă lumina tiparului. Pensionari ajunşi bătaia de joc a statului, copii cu alocaţii mizerabile, salariaţi care câştigaţi în propria ţară cinci euro pentru o zi de muncă: citiţi şi vă cruciţi.

      În timp ce pensionari cu zeci de ani munciţi în condiţii grele sau deosebit de grele, au ajuns să-şi numere mărunţişul lunar, din cei patru, şase sau opt sute de lei, sau sub această sumă, pentru a putea să-şi achite facturile, medicamentele şi să-şi cumpere o pâine zilnic, imigranţii sau refugiaţii pe care îi avem şi cei care vor veni în curând, vor fi blagosloviţi de stat cu drepturi care le lasă în urmă pe cele ale unui cetăţean român născut şi crescut aici. În timp ce copiii beneficiază de cele mai penibile ajutoare băneşti din toată Europa, iar oameni care muncesc de le sar capacele, nu iau în mână nici 200 de euro lunar, executivul se ocupă în aceste zile să le aranjeze traiul azilanţilor şi să le servească şi un mic dejun la pat, că doar sunt străini şi trebuie trataţi ca atare, nu? Zis şi făcut, Guvernul iată că a aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, propunere legislativă care ”va contribui la consolidarea juridică a drepturilor solicitanţilor de azil, la creşterea gradului de integrare a beneficiarilor de protecţie internaţională în societatea românească şi, pe de altă parte, la prevenirea cazurilor asociate fenomenelor negative specifice migraţiei ilegale” îi explică Guvernul fraierului de român care munceşte în ţara lui pe doi lei, şi îşi târăşte după el traiul de pe o zi pe alta. Concret, potrivit noilor reglementări, se instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreţinere.

„Setul de valori” un necesar bine pus la punct pentru străini

       Nu ştiu câţi pensionari au la dispoziţie un astfel de program, ajutor sau numiţi-l cum doriţi, denumit în lege „set de valori”, adică, pe înţelesul tuturor, un pachet de programe, ajutoare materiale, facilităţi pentru ca străinii să dispună, aşa cum este de altfel firesc într-o ţară civilizată şi democratică, de un trai decent. Nu este nimic rău în acest „set” şi poate nici în sumele, în prezent modice, dar pe viitor mari şi care pentru mulţi dintre români arată cel puţin sfidător. Însă, nu ar fi rău în condiţiile în care, pentru noi, românii, cetăţenii acestui stat, viaţa ar fi cel puţin la fel de des şi consistent mângâiată de cei pe care i-am ales să ne reprezinte interesele. Dar atâta timp cât vedem bătrâni, mai ales pe cei din mediul rural, care nu au literalmente ce să mănânce, nu au lemne pentru iarna care bate la uşă, nu au medicamente, nu se pot deplasa pentru un tratament, atâta timp cât ne reamintim de circul grotesc făcut de parlamentari, în urmă cu câteva luni când abia a trecut de votul lor mărirea alocaţiilor cu câţiva euro, alocaţie oricum ridicolă, tot acest sprijin si set de valori dedicat altora, nu ni se mai par normale.

       Megând pe firul concretului, pe baza unor date comunicate de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), a fost stabilit aşadar un „set de valori” necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult. Astfel, pentru sezonul cald, cheltuielile lunare totale sunt estimate la – luaţi loc, să nu faceţi un şoc – 1.117 de lei, iar pentru sezonul rece la 1.185 de lei. Aceste valori vor fi aprobate ulterior printr-un alt act normativ. Potrivit proiectului de lege, solicitanţii de azil ar urma să primească, lunar, câte 300 de lei pentru hrană şi 180 de lei bani de buzunar. Noile sume vin în condiţiile în care, potrivit legislaţiei în vigoare, un solicitant de azil primeşte lunar, pentru hrană, 90 de lei şi 18 lei bani de buzunar pe lună. Sumele oferite de stat în prezent sunt, desigur, extrem de mici însă ne întrebăm dacă cele c eurmează a fi oferite sunt cinstite, sunt oneste, puse faţă în faţă cu câştigul lunar al majorităţii românilor, mai ales al celor care au ajuns la vârsta pensiei.

      Revenind la bani, prin urmare, sumele plătite de stat în cazul străinilor, pentru hrană au crescut de aproape trei ori, iar cele acordate pentru „alte cheltuieli” au crescut de zece ori. În acelaşi timp, conform directivelor europene, aceştia urmează după cum am spus, să încaseze şi bani de chirie şi întreţinere. Unui pensionar cu 800 de lei lunar statul îi mai oferă în plus, începând cu anul viitor, încă 30 de lei. Astfel, refugiaţii vor încasa 450 de lei pentru chiria lunară şi 120 de lei pentru întreţinerea pe timp de vară şi 155 de lei iarna, când costurile sunt mai mari. Aceştia ar urma să primească şi bani pentru îmbrăcăminte: 100 de lei pentru sezonul rece şi 67 de lei pentru sezonul cald.

     Ne întrebăm dacă pensionarii noştri vor avea şansa să primească şi ei sub formă de ajutor, bani de medicamente, bunuri alimentare, un ajutor social, orice, că de bani de haine nu are sens să mai discutăm. „Măsura are în vedere faptul că solicitanţii de azil sunt cetăţeni străini care din cauza persecuţiilor suferite în ţara de origine, pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinie politică, apartenenţă la un grup social, solicită protecţia altui stat. Prin urmare, aceştia sunt o categorie aparte de străini care din cauza exilului forţat, în marea lor majoritate, se află într-o situaţie precară, din punct de vedere fizic, psihic cât şi financiar, ceea ce impune ca, pe perioada analizării cererii de azil, statul român să le asigure condiţii decente de cazare şi întreţinere în conformitate cu normele Uniunii Europene„, se arată într-un comunicat al Guvernului. Situaţia a peste jumătate din pensionarii sau oamenii care muncesc pentru nici 800 de lei lunar, oare nu este precară? Sau dacă o privim de aproape, oare nu constatăm că este dezastruoasă?

Bani de chirie, bani de haine de vară şi iarnă, bani de căldură.  Lista continuă.

Actul normativ mai reglementează şi posibilitatea ca în cazul depăşirii capacităţii de cazare în spaţiile administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări solicitanţii de azil să poată beneficia, în limita fondurilor disponibile, de o sumă de bani în scopul închirierii unor spaţii de locuit. De asemenea, se reglementează condiţiile în care vor putea fi dispuse examinări medicale, posibilitatea solicitanţilor de protecţie internaţională de a beneficia de programele naţionale de sănătate, de a avea acces la piaţa forţei de muncă, de a beneficia de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă precum şi de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români.

      Potrivit noilor reglementări, este obligatorie atribuirea unui cod numeric personal tuturor solicitanţilor de protecţie internaţională, astfel încât aceştia să beneficieze de condiţiile de primire prevăzute de Legea nr.122 din 2006, o astfel de reglementare fiind stabilită, în prezent, cu titlu facultativ. Proiectul de lege include măsuri pentru crearea cadrului normativ necesar asigurării unei mai mari transparenţe în ceea ce priveşte beneficiul condiţiilor de primire, în sensul instituirii posibilităţii monitorizării, de către organizaţii şi organisme neguvernamentale naţionale sau internaţionale cu atribuţii în domeniul migraţiei sau al respectării drepturilor omului, a respectivelor condiţii. ONG-urile pot vizita centrele regionale de proceduri şi cazare, pe bază de protocoale încheiate cu IGI sau a unei autorizări prealabile, iar, în cazul în care se vor constata deficienţe va putea fi sesizat Avocatul Poporului.

       Ne pregătim să ne primim porţia nouă de străini, şi alături de cea pe care o avem deja, să le oferim un trai decent, condiţii de intrare în legalitate ca cetăţeni, să le dăm lunar bani pentru „de toate”, să-i sprijinim, să-i înţelegem, să-i învăţăm, să le oferim cu generozitate un loc sub cerul românesc. Este uman, drept, legal, ar spune oricine dacă ar vedea acest proiect legislativ de undeva din Elveţia sau Monaco. Privit de aici, dintr-o casă dărăpănată în care o bătrână, româncă, muncită până la cocoşare şi aruncată de stat, după pensie, ca pe un gunoi, în uitare şi mizerie, nu, lucrurile nu mai arată nici legal, nici uman sau moral. Rămâne ca fiecare dintre noi să judece drept, iar dacă cineva ne-ar acuza de prea mult naţionalism, sau lipsă de înţelegere, nu trebuie decât să deschidă ochii şi urechile, să audă strigătul de disperare al românilor săraci şi lipsiţi de cele mai elementare mijloace de protecţie sau sprijin şi să vadă cum trăiesc, ce mănâncă şi ce medicamente iau cei care iată, ajung să câştige în ţara lor mai puţin decât un străin, doar pentru că acesta are drepturi pe care, nu-i aşa, trebuie să le îmbunătăţim cu generozitate şi să le respectăm cu sfinţenie.