Bani aruncați pe fereastra municipiului. Investiții care durează o zi și, cu puțin noroc, o noapte. Flori de care apucăm să ne bucurăm doar câteva ore, pentru că, așa cum știți și cum v-ați obișnuit an de an, ele dispar a doua zi chiar de sub nasul celor care ne conduc și care cheltuie banii municipiului fără să se asigure că investițiile sunt, în același timp, și protejate sau că cei care comit fapte antisociale pot fi reperați mai ușor și în timp mai scurt. Cotidianul nostru semnalează de câțiva ani o problemă care a ajuns un fel de modă în Zalău.
Este vorba despre furtul de flori, plante și arbuști, acțiuni ce se desfășoară nu doar în cartiere ci în plin centrul municipiului. Nici în acest an, munca horticultorilor și investițiile făcute din banii noștri, pentru a înfrumuseța orașul, nu au durat prea mult. Mai precis, la doar câteva zile după ce florile au fost plantate în jardinierele de pe platoul de marmură, ele au fost furate. În locul lor, hoții au lăsat resturi de țigarete și pământul răscolit. Dacă anul trecut au dispărut în câteva ore toate mușcatele plantate în centru, de data aceasta a venit rândul panseluțelor. Toate florile au fost smulse din jardiniere, nimeni nu a auzit, nimeni nu a văzut.
Ceea ce e și mai trist este faptul că nimeni nu poate dovedi aceste furturi și nici nu-i poate prinde pe făptași, pentru că municipalitatea nu a auzit de investiții în camere de supraveghere funcționale, nu doar în centrul municipiului ci și în celelalte cartiere unde hoții, romii, vandalii de toate sexele și etniile distrug și puținele lucruri bune pe care le mai avem. Zalăul rămâne încă un an repetent la acest capitol în fața unor localități mai mici, comune care au reușit să-și pună la punct astfel de sisteme de supraveghere care au o utilitate și o importanță uriașă, pe care autoritățile de la Zalău se pare că nu o înțeleg. Eforturile municipalității, cel puțin pe acest segment, al înfrumusețării orașului, nu sunt puține și se văd, mai ales acum, când primăvara a venit și în municipiul nostru. Păcat însă că nu reușim să le păstrăm pe toate din cauza unor oameni care nu vor avea niciodată nimic în comun cu bunul-simț, cu civilizația și cu respectul pentru orașul în care trăiesc.
Politia locala ce face ? daca nici in centrul orasului nu sunt prezenti, ce sa mai zicem de periferii.
Domnule Primar, luati masuri pentru ca este pacat de straduinta si investitiile pe care le faceti.
Poliția locală doarme pe.banii noștrii noaptea nu sânt la serviciu dar nici ziua nu prea vezi pe ei ! Dar există și poliția de stat care ar trebui sa patruleze si sa nu uitam.de jandarmeria ??? Aceste instituții de stat ce fac numa cu mașini umbla așa nunonsa vede pe hoții ! Rușine și primarul este un jeg !!!