Haiducul Gheorghe există, este un sălăjean care s-a întâlnit cu lupii, cu urșii, iar mai nou și cu șacalii. Localnicii îi spun haiduc pentru că Gheorghe Centea locuiește lângă pădure, sus, în vârf de deal. Eu l-am întâlnit la Gâlgău, în cadrul unui eveniment organizat de Grupul de Acțiune Locală „Valea Someșului”, acțiune inițiată pentru promovarea producătorilor locali de lapte, brânză, miere, polen și de multe alte produse obținute în Sălaj.
Am ajuns la Gâlgău în jurul orei 10. Mi s-a părut că drumul a fost tare lung. Nu-mi venea să cred că avem localități aflate la o distanță atât de mare de municipiul Zalău. Am parcat și m-am îndreptat spre grupul de oameni din apropierea centrului de informare turistică al primăriei. M-am dus direct către bătrânul care stătea rezemat într-o botă ciobănească. Bătrânul purta pălărie neagră, cămașă albă cu motive florale, pantaloni închiși, iar în apropiere se afla o masă la care nora sa avea spre vânzare brânză din lapte de oaie, dar și alte produse lactate, toate obținute de la animalele din ferma familiei. Bătrânul mă salută respectuos, își trage clopul într-o parte și îmi întinde mâna. Răspund la salutul omului și mă prezint. Pe bătrân îl cheamă Gheorghe Centea și e cioban de la 12 ani. Și-a petrecut o mare parte din viață pe câmp, cu oile. „Mă cheamă Gheorghe Centea, dar mie mi se spune și haiduc pentru că stau acolo sus, lângă codru, lângă pădure. De la 12 ani m-am dus cu oile la păscut. Am fost cu ele la Carei, spre Tășnad, la Satu Mare, cunosc toate coclaurile, Maramureșul, aici, spre Cluj, toate pământurile astea le-am umblat cu oile mele. Am dormit lângă ele pe frig, pe ploaie și vânt, dar nu le-am părăsit niciodată. Animalul trebuite îngrijit, măi pruncule. Am stat și în colibă. Am umblat mult, noaptea mă înveleam cu bunda de lână, ținea de cald, dar mă mai și betegeam. Așa am trăit și uită-mă că sunt aici, vorbesc cu tine, măi pruncule. Ești de la oraș, mă dai la ziar, pă unde mă dai? Îți mai povestesc”, îmi spune ciobanul.
Bota din lemn de corn și bunda
Bătrânul îmi arată o bundă pe care o avea agățată lângă gard. „Ia, de asta purtam toamna și în nopțile friguroase, cu astea mă încălzeam, mă ferea de frig. M-am întâlnit și cu ursul, am dat și păstă lupi. Lupul îi foarte deștept, îi viclean, te păcălește și pe tine, pe oaie, dar și pă câinele de la stână. Îi nevoie de atenție cu lupul. Am dat anul trecut și păstă șacali. Îi ca o vulpe, dar îi mai mare, are colți ascuțiți, mușcă rău. Îi rapid și șmecher tare”, mai spune bătrânul râzând. Îi privesc mâinile, dar îmi atrage atenția și cămașa de pe el.
Pare o cămașă veche, e foarte frumoasă. Are motive florale în jurul gâtului și pe mâneci. Nu mă pricep, dar îi place. Și pălăria lui e mândră tare. „Vezi cămașa asta? Pe asta nu o poți purta la oi, la oi ești murdar, ploaia de udă, iar frigul te îngheață. Am stat și în colibă, am pus mieii pe măgari și așa i-am dus prin iarna grea. M-o ferit Dumnezeu de boală. Am avut viață grea, dar și frumoasă. Avem și acum multe oi, sunt câteva sute, toată familia muncim cu animalele. Ni-s dragi, ne dau lapte, brânză. Așa am crescut și așa lucrăm, asta știm să facem”, punctează haiducul din Gâlgău. Îl rog pe ciobanul Gheorghe să îmi povestească despre bote. „Le facem din lemn de corn. Îi un lemn foarte tare. Găsim botele, le tăiem, dăm jos coaja și le cioplim din brișcă. Uite, facem flori pe ele, tăt felul de desene, animale, pești, soare și lună, ochi, muieri și toate cele. Bota-i botă, te folosești de ea, te sprijini în ea, te aperi cu ea. Ciobanul îi musai să aibă bota lui”, încheie moș Gheorghe. Îi mulțumesc pentru că a stat de vorbă cu mine, îl fotografiez, iar Gheorghe Centea mă invită la casa lui din deal. Trebuie să-l refuz, e târziu, am de scris, sunt turbat. Ritmul e galopant, revin acasă. E agitație. Haiducul a rămas în lumea lui, s-a dus pe deal, e lângă oi, e liniște și stă la umbră. E un om fericit!
