Un obiectiv de importanță majoră pentru zălăuani – Piața Centrală – continuă să fie pus în poziția de așteptare, în principal din cauza problmelor descoperite de către inginerii care se ocupă de această lucrare, probleme existente în subteran. Surprizele pe care aceștia le-au găsit în lucrarea veche, care acoperea Valea Zalăului, nu au fost deloc mici. Prin urmare, alte lucrări neplanificate, implicit alte costuri suplimentare, atât pentru o nouă documentație tehnică, cât și pentru realizarea lucrărilor în sine, ne vor sărăci bugetul, prelungind totodată și termenul de finalizare a lucrării. Lucrurile avansează greu, practic, de peste două luni, pe șantierul din centrul municipiului nu se mai întâmplă nimic vizibil. Municipalitatea ne-a transmis, însă, că deși sunt probleme destul de mari, lucrarea merge înainte, fiind efectuate mai multe activități menite să elimine problemele din subteran astfel încât lucrările propriu-zise la obiectiv să poată continua.
Chiar și așa, nu sunt șanse prea mari ca până la primăvară lucrările la obiectiv să poată fi reluate. În răspunsul dat de Primăria Zalău la solicitarea noastră, se arată: “În timpul execuției lucrărilor de amenajare a obiectivului de investiții Amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală s-au constatat degradări ale elementelor prefabricate existente, elemente ce acoperă Valea Zalăului, a cărui traseu străbate șantierul în lucru. Starea tehnică a acoperirii Văii Zalăului s-a evaluat printr-o expertiză tehnică ce a fost efectuată în ultimul trimestru al anului trecut (expertiză plătită de constructor, n. red.)”.
Plătim în plus și așteptăm, pentru lucrări făcute de mântuială de fostele administrații
“Din expertiza preliminară efectuată rezultă necesitatea elaborării unor studii și documentații specifice, deoarece tronsonul studiat a fost executat în anii 1970 (durata de viață a construcției fiind de 50 ani), spre deosebire de tronsonul din amonte, care a fost executat în anul 1999. Aceste studii și expertiza tehnică sunt realizate”, se mai arată în comunicatul municipalității. Pe scurt, lucrări necorespunzătoare, materiale de proastă calitate, nerespectarea parametrilor tehnici și alte neajunsuri din trecut, la lucrările efectuate în urmă cu mai multe decenii, lucrări pentru care care nu s-au respectat standardele de calitate și nici termenele de garanție.
Deficiențe pentru care acum plătim, atât cu bani, cât și cu așteptare. Primăria Zalău ne-a comunicat faptul că a fost aprobată documentaţia tehnico-economică (deviz general și indicatori tehnico-economici), aferentă obiectivului de investiţii ,,Refacere acoperire Valea Zalăului – tronson km (0+040 – 0+065), necesară realizării acestei reabilitări”. Concret, în urma lucrărilor de consolidare, “se îndepărtează actuala suprastructură și se adoptă suprastructura din dale, realizate din elemente prefabricate – grinzi prefabricate din beton precomprimat, cu armătură preîntinsă (dimensiunea 42 cm/52 cm) și refacerea lor cu rigole și barbacane de descărcare. Dalele sunt realizate prin suprabetonarea unor grinzi așezate alăturat, grinzi cu înălțimea de 42 cm și cu lungimi cuprinse între 6 și 10 m. Grosimea dalelor proiectate este de 59 cm. Lucrarea este atribuită pe SEAP și în luna ianuarie 2018 se va da ordin de începere a lucrărilor”.
Valoarea lucrării de refacere a Văii Zalăului este de 800.033 de lei cu TVA. Cheltuielile suplimentare sunt asigurate din bugetul local al Municipiului Zalău. Lucrările din această zonă (tronson km 0+040 – 0+065), necesare finalizării reamenajării Pieței, nu au făcut obiectul investiției de acum 10 ani. Intervenția pe tronsonul km (0+040 – 0+065) nu cuprinde și zona acoperită acum 10 ani. Lucrările vor fi reluate dupa terminarea lucrărilor din cadrul proiectului „Refacere acoperire Valea Zalăului – tronson km 0+040 – 0+065, necesară finalizării obiectivului de investiții ,,Amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală”, fapt care va duce, în final, la o întârziere considerabilă a finalizării acesti obiectiv a cărui inaugurare fusese inițial planificată pentru toamna acestui an.
Referitor la spațiul de la etajul Halei Agroalimentare, Primarul Zalăului spune că administrarea spațiilor comerciale de la etaj este deficitară.
Edilul zălăuan spune că trebuie făcute eforturi de către cei responsabili, pentru a se găsi cea mai bună formulă și cele mai avantajoase variante de folosire a spațiilor de la etajul halei, spații care acum sunt cu lacătul pe ele. “Trebuie să folosim aceste spații, altfel putem spune că le-am făcut degeaba. Cei care răspund de aceste lucruri trebuie să facă în așa fel încât să poată veni cu soluții viabile, avantajoase, atât pentru Primărie, care nu poate întreține la nesfârșit un spațiu nefolosit, dar mai ales pentru zălăuani care își doresc ca etajul Halei să nu arate ca un loc abandonat. Este necesară regândirea de urgență a managementului spațiilor comericale din această clădire, în special a celor de la etaj. Sunt sigur că o bună strategie, în avantajul tuturor, va face ca acest spațiu să își recapte nu doar utilitatea, ci și aspectul firesc, de spațiu comercial în folosul zălăuanilor”, a spus Ionel Ciunt.
Comuniştii au reconstruit din temelii un Zalău modern cu o platformă industrială mai mare decât a Oradei. Pentru democraţi e o mare problemă acoperirea a câtorva metri din Valea Zalăului. Se cacă pe ei, cică prefabricatele puse de comunişti în 1970, au crăpat, vai, vai, ce durere, ce durere !
De fiecare data PSD-ul are aceesi scuza :,,greaua mostenire”
si statul paralel !!!!!
Pt aceasta lucrare s-a facut un studiu de fezabilitate trebuia sa se cunoasca ce e acolo dar problema a aparut fupa marirea salariilor in adminustratia locala cand au disparut banii de i vestitii dar ziaristii psd i tot gasesc svuze
Imediat expira studiul de fezabilitate 🙂 Serios acuma…. Pana in momentul de fata, care e valoarea adaugata cu modificarea facuta????
Excrocherie de luat bani degeaba….
Problmele descoperite de către inginerii care se ocupă de această lucrare : ,,lucrări necorespunzătoare, materiale de proastă calitate, nerespectarea parametrilor tehnici și alte neajunsuri din trecut, la lucrările efectuate în urmă cu mai multe decenii, lucrări pentru care care nu s-au respectat standardele de calitate și nici termenele de garanție.” sunt prezentate in mod tendentios si in necunostinta de cauza! Lucrarile zonei acoperite a V.Zalau si afluenti au fost realizate la nivelul standardelor de calitate prevazute in proiect. Zona acoperita a functionat ca un veritabil canal de ape uzate menajere si industriale neepurate sau insuficient epurate, situatie incalificabila! Pentru a se constata efectul acestor ape asupra constructiilor, invit ,, inginerii care se ocupă de această lucrare”(LUCRARILE DIN PIATA), ziaristii, delegatii SGA si Sucursalei Zalau a Companiei de Apa Somes pentru a vedea pe viu consecintele tranzitarii apelor uzaate asupra constructiilor in zona amonte Scala. Problema este mult mai grava decat explicatiile inginerilor din piata! Ca specialist, ce ma pretind, am prezentat organelor de decizie gravitatea situatiei si mult mai documentat decat acestia! Va rog sa ma provocati dar sa nu stergeti luarea de atitudine asa cum s-a facut anterior!