Gheorghe Gurzău, autorul accidentului în care o fetiță de 12 ani și-a pierdut viața, în cursul lunii februarie, scapă și de măsura arestului la domiciliu, fiind, practic, „liber” de orice măsură care să-i îngrădească prea multe drepturi. Magistraţii Judecătoriei Zalău au dispus, la sfârșitul săptămânii trecute, plasarea sub control judiciar a inculpatului o măsură care vine după cea prin care acesta a fost scos din arestul preventiv. Gurzău este autorul unuia dintre cele mai grave accidente din ultimii ani, accident produs pe fondul neglijenței și al iresponsabilității, un eveniment care a nenorocit o familie și a luat viața unui copil de doar 12 ani.
Gurzău a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. ” Instanța înlocuieşte măsura arestării preventive la domiciliu luată (…) faţă de inculpatul G. G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C.pen. şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prev. de art. 338 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.., cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se precizează în minuta ședinței de vineri,10 mai 2019. Soluția poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Reamintim că este vorba de șoferul microbuzului ale cărui uși s-au deschis în mers, iar fetița de 12 de ani, care stătea pe o bancă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, a căzut și și-a pierdut viața lovindu-se de caldarâm. Ulterior autorul accidentului a părăsit locul faptei și a ascuns probele. Gurzău este și patronul firmei Gurzău Trans, o societate cu multiple probleme de legalitate și în desfășurarea activității, așa cum am scris pe larg în articolele noastre anterioare.
inca un criminal in libertate !
astea sunt legile facute de PSD !
toti criminalii, violatorii, hotii, CORUPTII, etc, sunt in libertate !
PSD se lupa pentru drepturile lor si nu ale noastre, victimele lor !!!
p.s. sper ca urmatoarele victim sa fie din familiile PSD-iste !! a celor din varful/conducerea partidului !!! poate atunci o sa inteleaga si ei ce au facut in tara asta si ce au tinut la piept !
Dumnezeu nu bate cu bota…. Blestemele acestei familii si viata aceasta nevinovata luata din PROSTIA, nesimtirea, ignoranta unor oameni, nu a unuia singur, vor fi platite. pregetiti-va, cei vinovati. Ziua vi se apropie si voua ori celor apropiati, pentru ca exista un echilibru in Univers, nicio fapta prin care iei viata unui om nu ramane nepedepsita. Asa sa NU va ajute Dumnezeu.
Dumnezeu începe să-l pedepsească.Fiul lui a avut și el la randul lui accident cu părăsirea locului faptei, acest lucru trebuind să vă dea de gândit.
SA VA TRASNEASCA DUMNEZO PE TOTI DECIDENTII DIN PRIMARIE !!!
no si acuma sa va zic di ce: ieri am stat in trafic 30 de minute la ceas si prefectura !!! si ma tot intrebam, de ce mama lor de gunoaie din primarie nu deschid traficului, drumul din fata prefecturii si din fata primariei ???? pt ce piule de oameni il tin inchis?
de ce cele 2 stazi sunt inchise ? trebuia sa iau copilul de la scoala si am reusit dupa ce a stat 30 de min in ploaie !!! va imaginati ce le-am urat tuturor responsavililor din primarie ??? I-am bagat in origini pe toti, incepand cu CIUNT !!! un primar de rahat, care a facut multe, dar tot de rahat, un rahat poleit cu aur !
ex. de lucrare proasta a primarului CIUNT : Str. CLOSCA !! in fiecare dimineata ii bag la masa in origini, ii blastam de toti Dumnezaii, pe Ciunt, pe Balajel, pe cei care sunt responsabile di „modernizare” reabilitatea str. Closca !! dimineata trebuie sa iei copilul in brate si sa circuli pe carosabil, caci trotuoarele sunt ocupate de masini ! Si nici Dumnezo nu poate explica ce sunt acele parcari private in fata portii la cate unul ! ce tampit din primarie a aprobat acele „parcari private” in fata portii !!!????