Germania ar putea fi la câteva săptămâni distanţă de introducerea în Parlament a unui proiect de lege pentru legalizarea canabisului, în cadrul unor reforme ample care ar da undă verde consumului şi vânzării drogului în cea mai mare economie a Europei, transmite News.ro.
Ministrul Sănătăţii al Germaniei, Karl Lauterbach, a declarat săptămâna trecută că planurile au primit „un feedback foarte bun” din partea Comisiei Europene, braţul executiv al UE, adăugând că proiectul de lege ar putea fi anunţat până la sfârşitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie.
„Vom prezenta în curând o propunere care funcţionează, adică care este conformă cu legislaţia europeană”, a spus Lauterbach, după luni de discuţii cu Bruxelles-ul.
Guvernul a publicat proiecte de propuneri pentru legalizarea canabisului consumat de adulţi în octombrie, despre care a spus că vizează îmbunătăţirea sănătăţii publice.
Lauterbach a insistat că propunerile vor trece la Bundestag – parlamentul federal al Germaniei – doar dacă iniţiativele sunt compatibile cu legislaţia UE.
Conform planurilor, canabisul nu ar mai fi clasificat drept narcotic, iar cetăţenilor peste 18 ani li se va permite să aibă asupra lor până la 30 de grame de drog pentru uz personal.
Consumatorii ar fi, de asemenea, liberi să crească până la trei plante acasă, iar magazinele şi farmaciile autorizate ar putea vinde produse de canabis.
Dacă va fi aprobat de Parlament, proiectul de lege ar putea fi implementat în etape, până la jumătatea anului 2024.
Aceasta ar face din Germania cea mai mare piaţă naţională reglementată de canabis din lume şi prima ţară din UE care să-i permită vânzarea comercială – cu implicaţii potenţial majore pentru UE.
În Ţările de Jos, o ţară larg asociată cu fumatul legal de iarbă, creşterea şi vânzarea drogurilor către cafenele sunt incriminate din punct de vedere tehnic, deşi tolerate. În alte ţări, cum ar fi Malta, legalizarea este limitată.
„Dacă pot avea încredere în sursele mele din guvern, prima schimbare va avea loc în mai”, a spus Steffen Geyer, directorul Muzeului Hanf, un muzeu al cânepei din Berlin, pe care l-a descris ca fiind „inima mişcării germane de legalizare pentru ultimii 30 de ani.”
„1 mai [2023] va fi văzută ca ziua în care Germania a legalizat canabisul [pentru uz personal]”, a declarat Steffen Geyerb menţionând că legalizarea comercială va urma probabil anul viitor.
„Canabisul în Germania va fi o poveste de succes, sunt sigur. Viitorul este verde.”
Legalizarea canabisului este una dintr-o serie de politici social progresiste propuse de guvernul de coaliţie tripartit al cancelarului Olaf Scholz, care a intrat la putere în 2021, după 16 ani de guvernare conservatoare.
Aproximativ 4 milioane de oameni din Germania au consumat canabis în 2021, iar un sfert din toţi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani din ţară au încercat, potrivit lui Lauterbach, care a spus că scopul modificărilor este de a creşte supravegherea publică şi de a reduce infracţiunile legate de droguri.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] Germania ar putea fi la câteva săptămâni distanţă de introducerea în Parlament a unui proiect de lege pentru legalizarea canabisului, în cadrul unor reforme ample care ar da undă verde consumului şi vânzării drogului în cea mai mare economie a Europei, transmite News.ro. Ministrul Sănătăţii al Germaniei, Karl Lauterbach, a declarat săptămâna trecută că planurile au primit „un feedback foarte bun” din partea Comisiei Europene, braţul executiv al UE, adăugând că proiectul de lege ar putea fi anunţat până la sfârşitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie. » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]