* Curat este aerul în care plutesc mai puține vorbe în vânt.
* Amintirile sunt mesajul postmortem pe care il lăsăm moștenire.
* Dacă în viață am fost nimeni, după moarte voi fi nimic.
* Muțenia este felul de-a vorbi al oamenilor care n-au nimic de spus.
* O formă de a nu avea dezamăgiri, este să nu ai iluzii.
* Încrederea în semeni este aidoma a citi într-un buletin meteorologic.
* Mulți oameni nu citesc pentru a nu-și amesteca viața cu a altora.
* Indulgenți sunt cei pentru care lumea e bine așa cum este.
* Mai răbdători decât pământul și natura, n-am cunoscut pe pământ.
* Cameleonicii sunt oameni cărora le este rușine azi de ce au fost ieri.
* Mai reduși oameni decât cei care n-au simțul umorului, n-am cunoscut.
* O calitate ce te ferește de stres și de sentimentul de inferioritate, este să ai simțul umorului.
* Cine n-are simțul umorului, n-are stăpânire de sine.
* Golitorii de pahare sunt cei care neîntrerupt își adresează urări de bine și tot le mai rămân și pentru a doua zi.
* Un om cu gânduri multe, este mai prolific decât un izvor.
* Dreptul de-a ne judeca o au doar cei care ne-au dat viață.
* La o adică, îți justifici existența prin ce ai făcut sau nu.
* Necazurile sunt testele concrete prin care viața ne cere să demonstrăm puterea noastră de a fi.
* Nimic mai trist decât atunci când copiii tăi te caută doar pentru că au nevoie de tine și nu de dorul tău.
* Morții odată ajunși dincolo , primesc un nou botez?
* Dovada certă că ne-am iubit părinții este măsura în care le-am dus mai departe virtuțile lor.
* Sărăcia gândirii se trădează și în sărăcia vocabularului.
* Bogăția unui cuvânt o dă bogăția semantică.
* Cea mai mare lipsă pe care o simte un om este ceea ce și-a dorit să fie și nu este.
* Ai trăit cu adevărat în viața ta, atunci când nu ai copiat-o pe-a altora.
prof. Octavian Guţu
[…] * Curat este aerul în care plutesc mai puține vorbe în vânt. * Amintirile sunt mesajul postmortem pe care il lăsăm moștenire. * Dacă în viață am fost nimeni, după moarte voi fi nimic. * Muțenia este felul de-a vorbi al oamenilor care n-au nimic de spus. * O formă de a nu avea dezamăgiri, este să nu ai iluzii. * Încrederea în semeni este aidoma a citi într-un buletin meteorologic. * Mulți oameni nu citesc pentru a nu-și amesteca viața cu a altora. » Mai multe detalii […]