La Crama din Oprisor, departe, acolo, în Oltenia Vie si Profundă, trăim clipele cu intensitatea pe care dorim să o împărtășim catre toţi prietenii. Pentru noi, vinul este mereu un izvor de inspirație, stârnește emoție, hrăneşte empatii, însoțește viața in cele mai plăcute momente ale ei.
Podgoria Oprișorului oferă acel “ceva” care ne surprinde în fiecare an. Chiar dacă strugurii işi mențin constant calitatea, după fiecare recoltă găsim ceva diferit și nou la fiecare soi în parte. O nuanță neîntâlnită până atunci în culoare, o tentă de aromă inedită, o consistență poate mai seducatoare, altfel decât în sezonul precedent. Toate acestea ne ajută, ne provoacă și ne bucură. Pentru că folosim ocazia pentru a desăvârși personalitatea vinurilor atât după sezon cat și după măiestria celor care cultivă podgoria, laolaltă cu iscusinţa oenologilor care ingrijesc fermentaţia mustului iar la final imprimă starea lor de spirit in vinurile Cramei Oprişor.
Sunt 13 soiuri de viţa-de-vie cultivate permanent in Ferma Oprişor, cuprinzând soiurile autohtone Tămâioasă Românească, Fetească Neagră şi cele consacrate internaţional – Chardonnay, Riesling, Pinot Grigio, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc şi, experimental, câte un hectar din soiurile Zinfandel si Dornfelder. In total, pe colinele dealurilor de pe Valea Drincei sunt 252 de hectare cu viţa-de-vie de unde, in fiecare toamnă culegem, selecţionat, strugurii pentru cele 44 de sortimente de vinuri pe care Crama Oprişor le produce.
De la începutul existenţei noastre, am ales abordarea tehnologică cu cele mai multe opţiuni de libertate flexibilitate in vinificaţie. Producem atât vinuri lejere, tinere, joviale, de fiecare zi, rezultate din struguri mulţi pe care planta îi ofera, precum şi vinuri in editii limitate, elaborate, extrem de consistente şi ample in structură, rezultate din parcelele unde reducem, intenţionat, incărcătura rodului ciorchinilor pe plantă.
Fiecare vin, fiecare concept și etichetă a Cramei Oprişor este o exprimare vizuală și gustativă a unei părți din autenticitatea locului. Tradițiile, obiceiurile şi credințele Olteniei Profunde nu sunt decât respirațiile zilnice, mereu proaspete, ale unor trăiri ce surprind prin originalitate și putere de seducţie.
Prin vinul Cramei Oprişor încercăm să aducem la lumină valorile unui prezent pe care oamenii îl gustă, îl recunosc și îl apreciază.
(P)