Patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) a fost preluat în anul 1990 de către fundațiile pentru tineret. În anul 2002, a intrat în vigoare legea prin care s-a urmărit reglementarea activității acestor fundații, dar și clarificarea regimului juridic al patrimoniului. Însă, pentru că regulamentul de punere în aplicare a legii nu a fost elaborat nici până azi, Fundația pentru Tineret Sălaj nu dă socoteală în fața nimănui, funcționează fără organe de conducere, iar singura activitate o reprezintă închirierea sau concesionarea patrimoniului. Nimeni nu știe ce sume s-au obținut din închirierea imobilelor și cum s-au folosit ulterior.
Cert este că, în anul 2008, având în vedere situația creată, respectiv faptul că Fundația pentru Tineret Sălaj a administrat defectuos patrimoniul avut, că nu și-a îndeplinit scopul pentru care a fost constituită, precum și faptul că nu și-a constituit organele de conducere în termenul prevăzut de lege, Consiliul Județean a introdus o acțiune în instanță prin care a cerut dizolvarea Fundației. Acțiunea a fost respinsă însă de instanță, care a reținut că Fundația are încheiate mai multe contracte de închiriere cu diverse societăți comerciale. Un an mai târziu, Primăria municipiului Zalău a devenit noul proprietar al clădirii Clubului Tineretului. Clădirea și cei 1.700 metri pătrați de teren ce au aparținut Fundației pentru Tineret Sălaj au fost puse sub sechestru de către municipalitate, din cauza unor datorii de peste o jumătate de milion de lei. Suma a reprezentat impozitul pe clădiri, împreună cu penalitățile aferente. Fostul proprietar a refuzat în repetate rânduri să-și achite obligațiile fiscale către bugetul local, motiv pentru care a început procedura de executare silită, prin vânzarea la licitație a clădirii Clubului Tineretului. La licitația s-a prezentat doar Primăria Zalău. În contul fundației au intrat, în septembrie 2011, aproape 1,4 milioane de lei, potrivit reprezentanților municipalității. Suma reprezinta diferența dintre prețul de vânzare a clădirii și suma pe care Fundația pentru Tineret o avea de plătit la bugetul local.
În patrimoniul Fundației pentru Tineret a mai rămas ștrandul municipal, care a fost închiriat unei societăți private din Zalău. Nici detaliile acestui contract nu sunt cunoscute. De asemenea, nimeni nu știe cum a valorificat administratorul fundației sumele obținute în urma închirierilor sau cele 1,4 milioane de lei rezultate din vânzarea Clubului Tineretului.
Ministerului Tineretului și Sportului amâna clarificarea situației acestor fundații
În urmă cu un an, senatorul UDMR Alexandru Vegh a înștiințat Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) despre situația Fundației pentru Tineret Sălaj. ”MTS mi-a comunicat că lucrează la un proiect de lege, dar care nu a fost depus nici până acum la Parlament. Chiar zilele trecute m-am gândit că trebuie reluată problema. Siutația Fundației pentru Tineret Sălaj este una jenantă. A preluat în ’90 patrimoniul UTC-ul și de atunci nu a mai răspuns în fața nimănui, iar tineretul nu beneficiază de nimic. Patrimoniul nu este gestionat corect, iar Fundația nu este organizată conform legii”, susține fostul prefect, Alexandru Vegh. Senatorul trage un semnal de alarmă și cere organelor abilitate să se sesizeze în acest caz, deoarece ”este o lipsă totală de transparență în gestionarea banilor publici”.