Focul a omorât doi sălăjeni

Doi oameni au murit în ultima perioadă în incendii înregistrate în județul nostru, ultimul fiind cazul bărbatului ars într-un incendiu înregistrat în localitatea Ortelec. În contextul tragic al producerii acestor incendii grave (victimele au fost găsite carbonizate), pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj face apel la cetățeni să respecte cu strictețe regulile și măsurile de prevenire a incendiilor: nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele și dispozitivele de protecție care au defecțiuni sau improvizații; nu suprasolicitați instalațiile electrice folosind mai multe aparate simultan; nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi fierul de călcat, reșourile sau radiatoarele; nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate; verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic; este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor; este interzisă folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie; nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată; asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul după ce aţi terminat de gătit; nu păstraţi surse de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc) în locuri în care au acces copiii; se recomandă instalarea detectoarelor individuale de fum. Înlocuirea detectoarelor se face o dată la 10 ani.

One Thought to “Focul a omorât doi sălăjeni”

  1. […] nu suprasolicitați instalațiile electrice folosind mai… Articolul Focul a omorât doi sălăjeni apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment