Felician, sălăjeanul din lumea porumbeilor

Îl liniștesc, îi asigură doza zilnică de energie, bucurie, de iubire și nu îl trădează niciodată. Felician Sav crește porumbei din copilărie. Nu concepe o zi fără să-și vadă porumbeii, îi cunoaște, știe comportamentul fiecăruia, îi mângâie, petrec timp împreună și îi prezintă la concursuri de frumusețe. Participă periodic la evenimente de profil, se întâlnește cu crescători autorizați, cu specialiști în domeniu. Felician este și tehnician veterinar, dar și un fermier cu multe animale. Le iubește pe toate, îl țin în putere chiar dacă trebuie să muncească zilnic, de dimineața până seara.

Întâmplarea a făcut să ajung recent în gospodăria sălăjeanului. Undeva, în curte, mi-a atras atenția o construcție ce părea un fel de căsuță, un loc special amenajat pentru păsările pe care mulți le consideră un simbol al păcii, al speranței. Nu știu de ce, dar am o reticență când mă aflu în mijlocul păsărilor, uneori îmi este teamă de ele. Asta poate și din cauza unui curcan năzdrăvan, o pasăre ce mă ataca mereu în fragedă pruncie, pe vremea când îmi petreceam vacanțele la bunicii mei din Lupoaia. Tare m-am bucurat când bunica, Dumnezeu s-o odihnească, a pus curcanul „tiurcoiul” în oală și a făcut a supă pe care am mâncat-o cu plăcerea unui prunc de șase sau șapte ani. Fără să vreau, m-am trezit într-o lume plină de porumbei, în mijlocul adăpostului. Într-o boxă secundară, un porumbel căzuse. Peste noi s-a lăsat o liniște de mormânt. Brusc, fața fermierului a devenit posomorâtă. Mai avea puțin și îi curgeau lacrimile. Mi-am dat seama rapid că acest om iubește porumbeii cu adevărat. A privit îndelung pasărea, s-a apropiat și a ridicat-o cu ambele mâini. O ținea atent între palme de parcă voia s-o readucă la viață. Ce păcat. Bietul porumbel nu va mai zbura niciodată. Am încercat să reiau discuția despre porumbei, voiam să îmi termin interviul. Localnicul din Bulgari mi-a povestit că a pierdut mulți porumbei de-a lungul anilor. Unii s-au îmbolnăvit, alții nu s-au mai întors, dar sunt și cei care, din nefericire, au ajuns în ciocul puternic al păsărilor răpitoare. În boxa principală e larmă, sunt pene, sunt porumbei frumoși, cu un penaj care te trimite cu gândul la Paradis, la liniștea unei insule unde soarele strălucește puternic, iar oamenii sunt puțini și buni. Visez, e cazul să mă trezesc. Mi-a trecut și teama de păsările mari. La naiba cu ditamai curcanul din curtea bunicii. Felician nu își amintește exact cum a apărut pasiunea pentru porumbei, dar nici nu contează. Știe doar că îl liniștesc după o zi agitată de muncă și cu ajutorul lor își recapătă forța și liniștea de care are nevoie pentru încă o zi cu multă treabă. Nu s-a gândit niciodată să-i vândă, să renunțe. N-ai cum să renunți la ceea ce îți place, iar porumbeii îi sunt alături. Am înțeles prietenia dintre porumbei și sălăjeanul de la sat, e o prietenie adevărată, iar o astfel de legătură nu poate fi distrusă niciodată. Oamenii trădează mult, dar cele mai multe animale rămân loiale. Poate ar trebui să învățăm de la ele.