Excursia de toamnă, parte a proiectului „Circuitul anotimpurilor”, va avea loc la sfârșitul acestei luni. Cu pornirea din Zalău, turiștii vor vizita mai multe localități și atracții sălăjene, pentru a se bucura de simbolurile toamnei.
Acțiunea, organizată de Primăria Municipiului Zalău, este dedicată vizitării zonelor propice culturilor de viță de vie din raza județului. Excursia se va desfășura în data de 26 octombrie, iar prima destinație o reprezintă Muzeul de Istorie și Artă. Aici, participanții vor lua parte la expoziția „Spăcele. De la cusăturile vechi la cele noi”, unde vor fi expuse o serie de cămăși tradiționale. Mai mult, aceștia vor fi vizitatorii olarului Csibi Csaba din localitatea Borla, vor degusta sortimente de vin ale podgoriei Carastelec Winery. Excursia va cuprinde și o oprire la Șimleu Silvaniei, unde participanții vor descoperi povestea produselor atestate tradițional, preparate de familia Cordiș. Totodată, vizitatorii vor lua la pas și Parcul Măgura.
Organizată de autoritățile locale din Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, acțiunea are ca scop valorificarea municipiului ca punct de plecare spre diverse trasee turistice. Costurile transportului, vizitării muzeului și pentru degustări vor fi suportate de turiști. Prețurile încep de la 150 de lei pentru adulți, 145 de lei pentru pensionari și 63 de lei pentru copii. Persoanele doritoare se pot înscrie la CNIPT Zalău, situat în Clădirea Transilvania, până la data de 24 octombrie, în limita celor 40 de locuri disponibile.
Mihai -Tudor Ruțaș
[…] „Spăcele. De la cusăturile vechi la cele noi”, unde vor… Articolul Excursie de toamnă în mai multe localități sălăjene apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]