După mai bine de o săptămână în care cei aproximativ 25.000 de copii din judeţul Sălaj au primit întreaga cantitate de lapte ce li se cuvenea prin programul „Laptele şi cornul”, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi-au amintit că ar trebui să ofere explicaţii părinţilor.
Într-un comunicat de presă transmis marţi după-amiază, ISJ Sălaj anunţă sec că, potrivit unei adrese a Consiliului Judeţean Sălaj, din 14 februarie, „începând cu data de 12 februarie, se reduce numărul de zile pentru distribuţia produselor lactate către elevi, de la zilnic, la fiecare unitate şcolară, la trei zile de livrare pe parcursul unei săptămâni”. Fără nicio altă explicaţie.
Ne-au lămurit, însă, cei din administraţia judeţeană, prilej cu care am aflat că modificările în furnizarea laptelui în şcoli au fost luate printr-o decizie a Comisiei pentru punerea în aplicare a programului, luată la finele lunii ianuarie. CJ Sălaj a avut nevoie, însă, de două săptămâni pentru a transmite informaţia către ISJ Sălaj, care, la rândul său, a aşteptat încă o săptămână pentru a o face publică. Aşa se face că din 12 februarie încoace, elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat şi preşcolarii din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore, au primit doar trei porţii de lapte pe săptămână, în loc de cinci.
Măsura a fost luată, explică reprezentanţii CJ Sălaj, după ce Guvernul a decis modificarea legislaţiei în domeniu, autorităţile fiind nevoite să se adapteze noilor prevederi şi să se încadreze bugetul alocat. „Consiliul Judeţean Sălaj a încheiat contracte de furnizare a produselor lactate pentru elevi în toamna anului 2017, conform legislaţiei care la momentul respectiv prevedea furnizarea în şcoli doar a produselor lactate şi de panificaţie. Guvernul a decis, după momentul demarării de către Consiliul Judeţean Sălaj a licitaţiilor publice de achiziţie a produselor lactate şi de panificaţie, aprobarea unui nou program, care prevede acordarea pentru elevi a unor fructe, legume produse lactate şi de panificaţie, alternativ, în cadrul unui program unitar. Distribuţia zilnică de lapte, conform vechiului program, presupune un efort bugetar mai mare decât suma alocată, potrivit noului program. Concret, suma alocată pentru distribuţia zilnică de lapte nu acoperă necesarul pentru anul şcolar 2017-2018. Deşi există economii realizate la distribuţia de fructe (care nu a mai fost realizată) şi cea de produse de panificaţie (în urma licitaţiei), acestea nu pot fi utilizate pentru distribuţia de produse lactate, conform legislaţie actuale”, ne-au declarat oficialii judeţeni. În aceste condiţii, s-a decis reducerea numărului de zile de distribuţie a produselor lactate, de la cinci, la trei, pentru încadrarea în bugetul alocat. În cele două zile rămase pe dinafară, elevii vor primi doar produse de panificaţie, întrucât încă nu a fost organizată nicio licitaţie pentru furnizarea fructelor.
pentru grija fata de copiii nostri.