Cea de a șaptea ediție a Festivalului Național al Științei de la Zalău a reunit, sâmbătă, peste 600 de elevi şi 70 de cadre didactice din Sălaj, Tulcea, Gorj, Mureş, Cluj, Vâlcea şi Satu Mare şi s-a desfăşurat sub sloganul „Ştiinţa în viaţa de zi cu zi”, manifestarea fiind organizată de Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj.
Competiţia a avut cinci secţiuni – inventivitate-creativitate (clasele V-VIII și IX-XII); aplicabilitate (clasele V-VIII și IX-XII); Micii Inventatori (clasele I-IV și grupa mare); postere cu tema ”Știința schimbă lumea” şi scenete cu conţinut ştiinţific, la care Consiliul Judeţean Sălaj a acordat, în total, 30 de premii şi 40 de menţiuni, constând în sume cuprinse între 100 şi 40 de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a înmânat premiile oferite de Consiliul Judeţean câştigărilor ediţiei din acest a Festivalului Naţional al Ştiinţei de la Zalău.
Cei care au fost prezenți sâmbătă pe platoul din fața Prefecturii au avut ocazia să admire invențiile elevilor, de la trotinete cu motor până la roboți.
bravo sebi