Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că va fi prorogat (amânat) termenul de intrare în vigoare a legii privind majorarea alocaţiilor, până la prima rectificare bugetară, care va fi după 1 iulie. Orban a spus că majorarea alocaţiilor presupune un efort bugetar de 6 miliarde de lei, banii necesari nefiind cuprinşi în buget. „Cu siguranţă vom creşte alocaţiile, dar le vom creşte cu atât cu cât ne permit resursele bugetare”, a precizat el. Premierul Ludovic Orban a mai spus că alocaţiile copiilor au fost indexate, anul acesta, cu rata inflaţiei. „Săptămâna trecută, după analiza pe care am făcut-o cu preşedintele României, am anunţat lucrul acesta, că preşedintele va promulga şi că noi dorim creşterea alocaţiei, deşi alocaţia a crescut anul acesta ca urmare a legii iniţiate de colegul nostru Sighiartău, indexată cu rata inflaţiei. Deci ne dorim creşterea alocaţiilor numai că intrarea în vigoare a legii este ulterioară intrării în vigoare a legii bugetului de stat, în legea bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a susţine această măsură. Nici nu avem voie legal şi constituţional să generăm cheltuieli fără să existe sursă în legea bugetului de stat. Ca atare vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment la care vom putea face prima rectificare bugetară, şi anume după data de 1 iulie”, a spus Orban.
Neamtu a mai dat o palma la un cacat, cica, a promulgat legea da, se va aplica cand se poate. Daca taiati pensiile speciale, cum ati facut clabuci la gura toata vara, acum erau bani pentru alocatii marite !
Ce-i, bă, ai băut deja la jumătatea lunii alocațiile puradeilor și nu-ți mai dă pe caiet la crÂșmă?
fara alocatii marite !!
sa primeasca o masa calda la scoala, la after-scool !!!!
parintii sa beneficieze de deduceri la impozitele din venit !!! sa aiba venituri si nu sa stea sa cerseasca !!!
sa beneficieze parintii de scutiri/diminuari a impozitelor pe bunuri/ cladiri/ terenuri, etc !!! sume care sa nu depaseasca un maxim de 1000 – 2000 pe luna !!!!
DE UNDE BANI?
din impozitarea pensiilor speciale !!!
din impozitarea averilor bisericiesti, a veniturilor bisericiilor !!!
din confiscarea averilor obtinute illegal, fara sa poti demonstra venituri din care le-ai obtinut !!!!
Un circ de cea mai joasa calitate il fac cei doi corifei ai politicii romanesti ; politrukul Werner asa zis „sef al statului” si lacheul lui cel mai umil/fidel asa zisul „prim-ministru ORB(an)UL , totul pentru inca o prostire a prostilor . Aceste fente/driblinguri se refera la majorarea alocatiilor pentru copii , pe care cei doi nu vor/stiu sa o faca si atunci unul promulga legea , celalalt nu o aplica ci zice ca o va proroga , pentru un viitor nedefini ??! . Mai bine zis nu se va aplica pana dupa alegerile parlamentare anticipate, care daca vor avea loc iar cima cacanie le va castiga atunci nici o aplicare , Dumnezeu cu mila pentru bietii copii/pensionari . Rog lingaii celor doi sa se abtina de la a-si demonstra prostia infinita/incurabila pana la termenul pe care l-am prevazut !! Asta se intampla in ” Romania Normala si a lucrului bine facut ” ??!!
@ somnambulul Ioan 02:57.
Folosești impropriu (tradus pentru tine: aiurea) cuvîntul „politruk”. A fost introdus în 2018 în Armata Roșie și se referă la ofițerul politic al unității militare ruse, политический руководитель, prescurtat „politruk” („полит” + „рук”). Ar fi bine dacă nici tu nu ți-ai demonstra incultura!
IOANEEE !!! te-ai cacat pe tine si te-a scos mata in curte ?!?
Nenorocitilor care conduceti Romania , oare cum va mai rabda Pamantul atat timp cat nu gasiti bani pentru marirea alocatiilor copiilor , a slariului/pensiei minime , dar gasiti destui bani pentru salariile/pensiile nesimtite ale atator politruci,sefi , nenumaratele servicii speciale care practic nu fac numic ??!! Crestin fiind , nu cretin ca multi din cei ce ne conduc , nu va doresc nici un rau , decat sa traiti cat mai mult dar cu salariul/pensia minima . Cred ca veti trai cel putin decent cu 22 lei/zi (pensia minima ?!) din care va veti procura alimente , medicamente (nu putine/ieftine ), haine/incaltaminte , veti plati intretinerea (curent electric , apa , canalizare , incalzire , cablu etc ) si va vor ramane bani pentru relaxare , tratamente . Asa sa va ajute Dumnezeu !!
Tu-va gura mamii voste de liberali!
Copiii nu au nevoie de bani, de alocatii ! parintii lor au nevoie !! si de ce sa le dai bani? sa aiba ce sa bea si fuma?
solutia ar fi ca toti copii sa beneficieze de scolarizare gratis, de rechizite, de uniforme, de una sau doua mese asigurate la scoala, de transport gratuit pe orice mijloc de transport public !!! de voaucere de vacanta/tabere pentru copii, de haine si jucarii, pentru cei care au parinti betivi si nu sunt in stare sa le asigure copiilor un minim necesar !!
orice prost este in stare sa faca prunci si dupa aceea asteapta bani de la stat sa-l creasca !!! si sa aiba si el de mancat, baut si fumat
In vara liberalii faceau clabuci la gura contra pensiilor speciale, le taie, le taie. Nu le-au taiat. Alocatiile nu le maresc, nu-s bani, nu-s bani. Pensiile nu o sa le mareasca, de aceea vor anticipate inainte de 1 septembrie. Ia mai mereti si-n pizd…uca mamii voste !