Sancţionarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale, care au că scop de a asigura, pe de o parte, eficientă combaterii unor acte şi comportamente dăunătoare procesului muncii, iar, pe de altă parte, de a garanta stabilirea exactă a faptelor şi a asigura dreptul la apărare al salariatului în cauza.
Textul art. 63 alin. (1) din Codul Muncii (CM) impune angajatorului obligaţia de a efectua cercetarea disciplinară înainte de concedierea disciplinară a salariatului, obligaţie din care rezultă dreptul salariatului să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea să, să ofere toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare. Pentru claritate, legiuitorul prevede expres dreptul salariatului la apărare la art. 251 alin. (4) din CM.
Cercetarea propriu-zisă debutează, în temeiul art. 251 alin. (2) din CM, cu convocarea în scris a salariatului, „precizându-se obiectul, dată, ora şi locul întrevederii”. Un alt drept de care beneficiază salariatul este dreptul de a fi asistat, la cererea să, de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Cu toate acestea, în lipsa sindicatului sau a calităţii sale de membru al organizaţiei sindicale, ar putea fi asistat de un alt salariat din unitate sau chiar de un avocat, aşa cum este menţionat în textul alin. (4) al art. 251 din CM.
Accace menţionează că neprezentarea salariatului la convocare, fără a avea un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului de a dispune concedierea disciplinară fără efectuarea cercetării disciplinare. Textul alin (3) al art. 251 poate fi interpretat atât în sensul garantării dreptului angajatorului de a dispune concedierea fără efectuarea cercetării disciplinare – în cazul în care salariatul nu da curs convocării – cât şi în sensul instituirii obligaţiei salariatului de a motiva refuzul sau imposibilitatea de a se prezenţa la convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av.COLTUC MARIUS
(P)
