Don Renzo Bonetti, fost Rector al Seminarului din Verona, director al Biroului Național pentru Pastorația Familiei din cadrul Conferinței Episcopale Italiene, consultor al Consiliului Pontifical pentru Familie și Președinte al Fundației „ Famiglia Dono Grande”, a fost prezent sâmbătă și duminică în Parohia Greco-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zalău, parohie coordonată de preotul Daniel Bertean. Sâmbătă, părintele Renzo Bonetti a susținut conferința cu tema „Frumusețea tainei căsătoriei într-o lume plină de provocări”, eveniment la care a participat un număr mare de sălăjeni. Preotul a vorbit despre însemnătatea căsătoriei, a familiei, rolul unirii destinelor între oamenii pentru care dragostea înseamnă darul cel mai de preț. Unul dintre mesaje a fost conștientizarea credincioșilor că familia poate trece prin provocările de zi cu zi numai dacă este unită de o dragoste adevărată. Prețuire, acceptare, toleranță, respect, credință, sunt doar câteva ingrediente extrem de importante pentru unitatea familiei.
Don Renzo Bonetti, în mijlocul credincioșilor de la Biserica Greco-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zalău
