In caminele de stat pentru persoanele cu dizabilitati nu sunt locuri pentru institutionalizarea a noi pacienti. Centrele functioneaza la capacitate maxima si la aceasta data figureaza pe lista de asteptare zeci de salajeni cu handicap sever care necesita internare. Eliberarea unui loc in aceste unitati de protectie sociala este conditionata de decesul unei persoane deja institutionalizate sau de reintegrarea in familie a vreunui bolnav.
Centrele sociale din Salaj care acorda ingrijire persoanelor cu dizabilitati nu mai dispun de locuri libere. Potrivit informatiilor furnizate de directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj, Violeta Milas, la nivel de judet, in prezent, 25 de adulti cu handicap proveniti din familii asteapta eliberarea unui loc in centrele sociale. La acestia se adauga sapte solicitari pentru tinerii cu dizabilitati proveniti din sistemul institutionalizat si 14 persoane cu handicap de la centrele de servicii comunitare pentru copii cu handicap sever din Zalau. Acest numar de persoane aflate pe lista de asteptare este mare atata timp cat in unitatile din judet nu le putem asigura internarea. Centrele din cadrul DGASPC Salaj functioneaza la capacitate maxima si doar daca moare vreun pacient sau se reintegreaza in familie s-ar crea un loc vacant. Lipsa acuta de locuri se datoreaza faptului ca anul trecut am fost nevoiti sa primim in centre 17 tineri cu handicap sever proveniti din centrele de copii, pentru care am creat treptat locuri deoarece, in niciun caz ei nu pot fi reintegrati in familii, a aratat Violeta Milas. Majoritatea adultilor cu handicap aflati pe lista de asteptare fie nu au parinti (fiind decedati), fie familia nu are posibilitatea de a-i ingriji. Directorul DGASPC Salaj a mentionat ca familiile acestor pacienti cu handicap neuropsihic nu-i pot ocroti pentru ca majoritatea bolnavilor refuza sa ia tratamentul acasa. Internarea lor reprezinta inca o problema pentru ca bolnavii nu pot fi institutionalizati decat cu acordul lor sau al parintilor, iar cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilitati refuza internarea. Lipsa locurilor din centrele de ingrijire poate pune in pericol viata familiilor, a vecinilor si chiar a pacientilor. O alternativa pentru acestia, asa cum preciza Violeta Milas, ar fi fost infiintarea unor centre de zi specializate in judet pentru adultii cu handicap. Deocamdata, in Salaj nu exista astfel de unitati, in care sa fie asigurat tratament si consiliere, iar cei care sunt ingrijiti de familii pot oricand iesi in strada, acolo unde inca societatea nu este pregatita sa gestioneze o situatie de criza prin care poate trece un astfel de bolnav.
Locuri noi, sub semnul intrebarii
In Salaj sunt 13.613 de adulti cu handicap si 814 copii cu dizabilitati. Numarul adultilor cu handicap internati este de 363, 124 dintre acestia sunt institutionalizati la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Badacin, 43 la Centrul de Ingrijire si Asistenta Boghis, 90 la CIA Crasna si 106 la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Jibou. Violeta Milas a precizat ca problema ar avea solutie daca ar fi identificate fonduri (de minim un milion de lei) pentru aducerea la standardele de functionarea Castelului lui Beldi din Jibou, unde a functionat in urma cu cativa ani CITO Jibou, cladire aflata acum in proprietatea CJ Salaj. Directorul DGASPC Salaj a mentionat ca a demarat implementarea proiectului pentru construirea unui centru la Nusfalau unde vor fi transferate, la inceputul anului viitor, 50 de persoane din centrul de la Badacin. In unitatea de la Badacin vor ramane 60 de persoane care vor desfasura activitati independente si vor beneficia de doua case protejate.