Din mărturisirile unui preot militar șimleuan care a fost în Afganistan

Motto: „Noi, românii, prin natura noastră, suntem cei care aduc pace, nu război.”

Este vorba despre preotul militar de Garnizoană, Ioan-Adrian Crâșmar. S-a născut la data de 1 noiembrie 1969 în Șimleu Silvaniei. Tatăl său a fost profesor de română-istorie, iar mama învățătoare. După absolvirea actualului Colegiu „Simion Bărnuțiu”, a urmat Facultatea de Teologie Pastorală, iar apoi masteratul în teologie. Este căsătorit, soția sa, Alina, este profesoară de limba engleză, iar fiica lor, Raisa, este studentă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca.
Din anul 2004, Ioan-Adrian Crâșmar este preot militar în Garnizoana Șimleu Silvaniei. În perioada august 2020 și februarie 2021 s-a aflat în misiune în Afganistan. Cunoscându-l din anii copilăriei sale, iar apoi ca elev de liceu, mi-a făcut multe mărturisiri despre această inedită experiență trăită. Redau doar câteva dintre ele pentru a informa cititorii despre locul și rostul unui preot militar de garnizoană într-o astfel de activitate.

Cine, ce te-a determinat să mergi în Afganistan?
Hotărârea de a merge într-o misiune în Afganistan am luat-o în urmă cu mai mult timp, dar s-a concretizat în anul 2020. Am considerat că a-ți reprezenta țara într-un teatru de oprerațiuni militare este o oportunitate a celor puternici. Am fost crescut și educat cu sentimentul datoriei față de neamul și țara mea dragă. Am avut bunic veteran de război pe care l-am perceput ca pe un erou, dorind a-i urma exemplul.
În mediul în care îmi desfășor activitatea se vorbește des despre cei plecați în misiune și eu i-am văzut în postura de eroi și, dorind a mă alătura lor, am considerat că cea mai bună alegere este prezența mea acolo. Nu am neglijat nici partea materială, dar ea nu a fost definitorie. Pentru mine, a merge în Afganistan însemna a intra într-un teritoriu în care nu există decât două variante: viață și moarte. Când am plecat, nu m-am gândit la varianta moarte. Am avut încrederea că, dacă Dumnezeu îngăduie să plec, tot El mă va aduce viu acasă. Pe mine această variantă nu m-a înspăimântat. Curajul l-am primit ca dar de la Dumnezeu. Niciodată nu am fost un om fricos, iar teama de necunoscut mi-a fost străină.

Îți pare rău că ai făcut-o?
Acum, dacă stau să mă gândesc, nu regret nimic, cu toate că am trecut prin experiențe nedorite, printre care și trecerea tatălui meu în veșnicie. Când eram în teatru am regretat alegerea făcută, iar faptul că am contribuit la ridicarea moralului colegilor mei și m-am simțit util, am reușit să trec peste regrete. Regret doar faptul că nu am fost lângă tatăl meu la plecarea sa.

Cine poate ajunge într-o astfel de misiune?
Participarea în teatrul de operațiuni militare se face pe bază de voluntariat și pot ajunge militarii care își doresc și îndeplinesc condițiile.

Care este rolul unui preot în astfel de misiune?
Rolul preotului este unul foarte important. În fața pericolului, singurul care îți dă putere și curaj este Dumnezeu. Într-adevăr, colegii te susțin și te ajută, dar resortul de a merge mai departe îl capeți de la Dumnezeu. De aceea, rolul preotului și prezența lui în mijlocul militarilor capătă împortanță. El este cel care încurajează, sprijină, susține și se roagă pentru colegii lui.

Cum s-au acomodat militarii români cu clima din acea țară?
Clima de acolo este mult diferită de cea de la noi. Noi am fost într-o zonă deșertică, unde vara este istovitoare. Eu am prins și temperaturi de +46 de grade Celsius, dar nefiind umiditate, pare suportabil, însă trebuie să te hidratezi. Iarna este mult mai acesibilă, ziua fiind undeva la +12 grade Celsius, iar noaptea -2 grade Celsius. Sunt și puține zile ploioase, cu vânt care te pătrunde.

Mulțumit de condițiile de cazare și masă?
Având în vedere că am fost într-o bază militară, condițiile de cazare au fost foarte bune; cu masa, în schimb, mi-a fost mai greu, neputând să mă acomodez cu regimul în care predominau dulcele și picantul.

Care au fost relațiile între soldații români și cei din alte țări?
Relațiile sunt de parteneriat și se bazează pe respect și disciplină. Militarii români sunt foarte disciplinați, modești, responsabili și de aceea sunt foarte apreciați.

Prin ce v-ați simțit util românilor implicați în dificila misiune?
Ca preot m-am simțit foarte util. Spuneam că militarii și în general omul în fața pericolului iminent, simte nevoia de a se apropia de Dumnezeu. Militarii doreau și simțeau nevoia de a vorbi cu preotul pentru a-și elibera temerile și descărca sufletul, dar aveau și convingerea că unde se află preotul, acolo este și Dumnezeu. De aceea, erau bucuroși în preajma mea. Mergeau în misiune mai întăriți după oficierea unei scurte rugăciuni și ungerea cu undelemn. Având în vedere că am prins și sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, Spovedania și Împărtășania erau dese în rândul colegilor mei. Mă simțeam extrem de împlinit când rosteam rugăcinea înainte de plecarea în misiune și îi vedeam pe militari atât de implicați și pioși.

Ați simțit grija țării față de cei aflați într-o astfel de misiune?
Într-adevăr, am simțit că țării îi pasă de noi, ca niciodată în altă situație.

De unde vă informați despre situația din țară?
Informațiile le luam de pe internet. Puteam fi ancorați bine în realitatea țării, dar nu am prea făcut-o, pentru a nu mă prinde dorul de țară.

Ce i-ați spune unui tânăr care dorește să meargă în Afganistan?
I-aș spune că a-ți reprezenta țara și a o sluji este cel mai nobil lucru, dar să se gândească bine dacă va putea trece peste provocările unui conflict armat și să nu uite ce lasă acasă.

Care este marea lecție pe care ați învățat-o trăind această neobișnuită perioadă?
Lecția mea a fost una pe care nu o voi uita niciodată: faptul că suntem atât de fragili și nu ne cunoaștem decât în fața unei provocări extreme.

Există vreo diferență dintre preotul militar Ioan Crâșmar dinainte de această experiență și cel de după aceea?
Pe mine acest examen m-a schimbat în totalitate. Am impresia că întreaga fire mi s-a metamorfozat. Acum conștientizez și mai mult dependența mea față de Dumnezeu și faptul că viața poate să-ți ofere multe schimbări într-un timp atât de scurt. Tind să cred că sunt mai atent cu cei din jurul meu pentru că mi s-a întipărit foarte bine în ființa mea un lucru spus de un sfânt părinte: „când vii în lume tu plângi și cei din jurul tău se bucura că s-a născut un om în lume. Trăiește-ți viața în asemenea fel, ca tu când pleci să zâmbești și ceilalți să plângă.”

Cum te simți când lupți împotriva unei țări care nu a făcut niciun rău țării tale?
Eu nu m-am dus în Afganistan să lupt împotriva unei țări. Eu am plecat să-l propăvăduiesc pe Hristos militarilor și celor de acolo. Nu cred că vreun militar a plecat pentru o luptă împotriva cuiva. Ei au mers pentru a instaura un regim al păcii, al siguranței. Noi, românii, prin natura noastră, suntem cei care aduc pace, nu război.

Dacă v-ați fi întâlnit cu un cetățean afgan și v-ar fi intrebat – ce cauți aici, române? Ce i-ați fi răspuns?
Să știți că la început și eu m-am întrebat ce caut acolo! Dar, cu timpul, văzând realitatea, i-aș fi spus că am venit pentru a le crea un climat de pace și siguranță. Afganistanul este una dintre cele mai nesigure țări din lume.

V-a invitat vreo școală să le vorbiți elevilor despre experiența Afganistan?
Nu, dar aș face-o cu plăcere.
Mulțumindu-vă pentru sinceritatea și amabilitatea cu care ați răspuns solicitării noastre, vă transmitem și felicitările celor care vă admiră pentru actele de curaj și de risc pe care vi le-ați asumat prin ceea ce ați făcut.

A consemnat, prof. Octavian Guțu