Din cei peste 5.600 de șomeri sălăjeni înregistraţi, doar 1.400 iau ajutor de şomaj

 

Rata şomajului la nivelul judeţului Sălaj, la sfârşitul lunii septembrie 2016, a fost de 5,35 la sută, înregistrând o scădere nesemnificativă faţă de luna august (0,02). Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, rata şomajului a crescut cu 0,55 la sută. Numărul total al şomerilor aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)  Sălaj este de 5.695 din care 2.244 sunt femei.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.446 sunt şomeri indemnizaţi şi 4.249 sunt neindemnizaţi. Comparând numărul total al șomerilor înregistrați în ultimele două luni, observăm că acesta a scăzut cu 22 persoane; al șomerilor indemnizați cu 16 persoane iar a celor neindemnizați cu 6  persoane. În cursul lunii septembrie, 499 absolvenți  au beneficiat de indemnizație de șomaj iar alți 83 s-au înregistrat ca persoane în căutare de loc de muncă.

Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor este de 75 la sută, a şomerilor  indemnizaţi este de 25 la sută, iar ponderea femeilor în numărul total de şomeri este  39 la sută. Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă,  aceasta fiind de 76 la sută. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 21 la sută, iar cei cu studii universitare 3 la sută. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă, un număr de 1495 şomeri au vârsta cuprinsă  între  40-49 de ani, 1.290 au  peste 50 de ani, din categoria de vârstă cuprinsă între 30-39 ani fac parte un număr de 1.284 şomeri, 988 persoane sunt din categoria tinerilor sub 25 de ani, iar 638  şomeri au vârsta cuprinsă  între 25 şi 30 ani.

În funcţie de mediul de provenienţă 4.341 şomeri au domiciliul în mediul rural şi 1.354 sunt cu domiciliul în mediul urban. În cursul lunii septembrie 2016 au intrat în evidenţa agenţiei un număr de 420 persoane, 232  de femei și 188 de bărbați, 262 fiind şomeri indemnizaţi şi 158 persoane înregistrate ca şomeri neindemnizaţi. În perioada supusă analizei au ieşit din evidenţele agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă  un număr total de 442 şomeri din care 235 femei, astfel:prin încadrare în muncă 104 persoane; ca urmare a expirării perioadei de indemnizaţie – 59 persoane; ca urmare a suspendării, 48 ca urmare a încetării indemnizaţiei de şomaj din diferite motive şi şomeri neindemnizaţi  care nu au solicitat menţinerea  cererii de loc de muncă – 231 persoane. Datele ne-au fost furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj.

 

 

 

Leave a Comment