Peste 1.600 de zălăuani nu vor putea să-şi exercite dreptul de vot duminică 2 noiembrie, la alegerile prezidenţiale. Motivul? Actele lor de identitate, în baza cărora toţi cetăţenii din România care au împlinit vârsta de 18 ani pot să voteze, au termenul de valabilitate expirat.
Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Primăriei Municipiului Zalău, zălăuanii cu drept de vot ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat se vor putea prezenta la urne, duminică 2 noiembrie, la alegerile prezidenţiale, numai în baza unui act de identitate valabil. Prin urmare, persoanele care au actul de identitate expirat sau l-au pierdut sunt aşteptate să se prezinte la Primăria Municipiului Zalău – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Zalău, pentru a solicita un nou act de identitate. Conform legislaţiei în vigoare, respectiv Ordonanţei de Urgenţă 97/2005, persoana al cărei act de identitate expiră este obligată să solicite unul nou, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării, dar poate solicita preschimbarea actului de identitate cu maxim şase luni înainte de această dată. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 40 şi 80 de lei. Din evidenţele Serviciului Public Comunitar Evidenţa Persoanelor rezultă că, până la această dată, peste 1.600 de locuitori ai Municipiului Zalău au actele de identitate expirate. Astfel, zălăuanii care vor să-şi elibereze un act de identitate expirat trebuie să se prezinte Primăria Zalău, Serviciul Public Comunitar Evidenţa Persoanelor, cu următoarele acte: certificate de stare civilă respectiv naştere şi căsătorie – în original şi copie şi actul de proprietate pe spaţiul de locuit, în original şi copie, dar şi cu dovada achitării taxei în valoare de 12 lei, care poate fi plătită la ghişeele Serviciului impozite şi taxe din cadrul Primăriei. De asemenea, proprietarul imobilului trebuie să se prezinte cu documentul cu care face dovada proprietăţii şi cu actul de identitate.
se v-a lupta PSD sa aiba acte in regula, doar sunt votantii lor fideli