Salariul de bază minim brut pe ţară va fi majorat începând de anul viitor. Cel puţin asta precizează un act normativ publicat în cursul săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Conform documentului, din 1 ianuarie 2015 salariul minim va creşte de la 900 de lei la 975 de lei, iar din 1 iulie 2015 va ajunge la 1.050 de lei. Aceste creşteri salariale au fost anunţate de ministrul Muncii, Rovana Plumb, încă din luna octombrie.
Astfel, începând cu luna ianuarie a anului viitor salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 975 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,781 de lei pe oră. De asemenea, din 1 iulie 2015, salariul minim va urca cu încă 75 de lei, la 1.050 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 de lei oră. Majorarea anunţată pentru anul viitor vine în contextul în care salariul minim brut pe ţară a crescut în 2014 de două ori. Astfel, salariul minim brut pe ţară a urcat la 1 ianuarie 2014 de la 800 de lei la 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014 a ajuns la 900 de lei.
De precizat este faptul că, de la începutul anului viitor majorarea va fi de 8,33 la sută faţă de 2014, în timp ce din 1 iulie 2015 creşterea va fi de 16,66 la sută comparativ cu anul acesta.