Procedurile privind menţinerea valabilităţii rovinietei în cazul schimbării numărului de înmatriculare au fost simplificate. Noile modificări vor intra în vigoare de vineri, 11 iulie, legea fiind publicată marţi, 8 iulie, în Monitorul Oficial.
Conform reglementărilor legale, încă în vigoare, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează, în scris, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare. Astfel, solicitantul trebuie să se prezinte la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăseşte pe pagina web a Companiei şi cu cartea de identitate a autovehiculului, în copie şi original. Aceste prevederi se modifică începând de vineri. Mai exact, rovinieta îşi menţine valabilitatea în condiţiile în care în baza de date a autorităţii de înmatriculare este operată modificarea respectivă. În aceste condiţii, solicitantul nu mai trebuie să urmeze procedurile de până acum, căci modificările vor fi făcute automat de CNADNR, care are acces la baza de date cu vehiculele pentru care a fost achitat şi este valabil tariful de utilizare. „Autoritatea de înmatriculare este obligată să asigure, pe bază de protocol, accesul zilnic al CNADNR la baza de date privind modificările cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare”, se precizează în documentul menţionat.
Totodată, actul normativ stabileşte şi noi categorii de vehicule care nu vor plăti pe viitor rovinieta. Pe lista acestora au fost incluse: maşinile Serviciului Român de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De asemenea, nici vehiculele folosite de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România nu vor mai achita rovinieta sau cele folosite în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativa a unei localităţi.
Rovinieta a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă nr.15/2002. Actul normativ defineşte tariful de utilizare ca fiind o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Tarifele de utilizare a drumurilor naţionale sunt diferenţiate în funcţie de tipul autovehiculului, dar şi de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România. De pildă, pentru autoturisme, aceste tarife sunt cuprinse între trei euro (rovinieta valabilă şapte zile) şi 28 de euro (rovinieta valabilă un an de zile).
Cei care circulă fără rovinietă vor fi sancţionaţi cu amendă, dar şi cu plata unui tarif de despăgubire, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire se reţine şi certificatul de înmatriculare al vehiculului. Acestea au valori diferite în funcţie de tipul autovehiculului. Astfel, pentru autoturisme, amenzile pentru lipsa rovinietei sunt cuprinse între 250 şi 500 lei, în timp ce despăgubirile sunt de 28 de euro.
tampitilor eu zic sa mai cititi legea inca o data si eventual sa va consultati si cu un jurist,
fara tarif de daspagubire demult timp deja