Numărul salariaților din județul Sălaj a crescut în luna aprilie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Creşterea a fost de 3,1 la sută respectiv cu 1.547 de persoane. Comparativ cu luna martie a acestui an, creşterea numărului de salariaţi în Sălaj a fost de 0,02 la sută, respectiv cu 11 persoane. Efectivul de salariaţi, la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, a fost de 52.184 de persoane. Potrivit celui mai recent buletin informativ informativ emis de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Sălaj cu privire la ”principali indicatori economico-sociali ai județului, în luna aprilie 2022”, în luna precizată, în ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net acesta a fost de 3.302 de lei/persoană, mai mare cu 7,5 la sută comparativ cu luna anterioară şi cu 22,1 la sută faţă de luna aprilie a anului trecut. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal brut, în luna aprilie a acestui an a fost de 5.257 de lei/persoană, în creștere cu 6,8 la sută faţă de luna martie a anului în curs şi cu 20,7 la sută faţă de luna aprilie a anului trecut.
foto cu caracter informativ
[…] Numărul salariaților din județul Sălaj a crescut în luna aprilie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut Citeste mai mult […]