Valoarea punctului de pensie creşte de la 1.442 de lei la 1.586 de lei începând din 1 ianuarie 2022. Majorarea valorii punctului de pensie și a indemnizației sociale pentru pensionari a fost aprobată de guvern printr-o Ordonanţă de urgenţă, care mai prevede faptul că începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50 la sută din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică. În ceea ce privește indemnizația socială pentru pensionari, guvernul a aprobat majorarea de la 800 de lei la 1.000 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 25 la sută.