Are 14 ani, este medaliat la competiții naționale de box, a câștigat și concursuri de alergare, la școală este bursier și visează să devină chirurg. El este Dasaev, copilul cu mâini de bărbat, dar cu visul unui înțelept.
Pe tatăl lui Dasaev îl știam din copilărie. Am crescut în același cartier. Deceniile au trecut, viața ne-a adus din nou în același cartier, dar într-o altă zonă din oraș. Ce e și cu viața asta… Numai că și cel pe care îl știam eu, Florin, are acum familie, soție și doi băieți minunați. Pe băiatul cel mare l-am întâlnit la o competiție de alergare organizată la Horoatu Crasnei de regretatul Călin Taloș. Câștigase competiția rezervată copiilor. Era fericit. L-am felicitat și i-am propus un interviu. A acceptat, dar am amânat discuția. Parcă începuse ploaia, nu îmi amintesc exact. Vara a trecut, iar pe Dasaev l-am mai văzut de câteva ori prin cartier. Pare un copil echilibrat, elegant, cu o vorbire care m-a impresionat. Delegațiile mele și lipsa de timp m-au făcut să amân discuția cu tânărul zălăuan până într-o zi. Am stabilit cu tatăl său să ne vedem în parcul din Dumbrava, cel de lângă blocurile ANL. A venit și ziua interviului. Ploua mărunt și era frig. L-am văzut pe Dasaev și pe tatăl său venind. Aveau în mâini medalii, cupe, diplome, semne clare că acest copil are rezultate.
Box și alergare
Dasaev Ciurbe mi-a spus că a ales să practice două sporturi. Se antrenează la box și atletism. În sala de box, antrenor îi este chiar și tatăl său. Florin a practicat mulți ani sporturi de contact. Virgil Meleg și Adrian Popuțea sunt nume grele de la care Dasaev învață box. La alergare se antrenează alături de Paula Todoran. Într-o zi se antrenează la box, iar în altă zi merge la alergare. Școala este la fel de importantă pentru tânăr. Este bursier. Are note din ce în ce mai bune. L-am întrebat ce vrea să devină, iar tânărul a zâmbit. Se gândește să boxeze ca profesionist, dar gândul îl duce mai ales către profesia de chirurg. Vrea să ajute oameni aflați la granița dintre viață și moarte. M-a lăsat mască. Nu prea știu sportivi de contact cu un astfel de vis. Revin la medaliile lui Dasaev. A fost medaliat cu bronz la Campionatele Naționale de cadeți desfășurate în această toamnă. Lupta nu se oprește aici, Dasaev continuă să se pregătească. Familia sa este una de foști sportivi. Florin, tatăl său, este un mare pasionat de box, iar mama sa a practicat voleiul de performanță. Sunt părinți care știu ce înseamnă sportul, ce sacrificii trebuie să faci ca sportiv, dar și cât de importantă este mișcarea în viața unui om. Succes, Dasaev!
[…] Are 14 ani, este medaliat la competiții naționale de box, a câștigat și concursuri de alergare, la școală este bursier și visează să devină chirurg. El este Dasaev, copilul cu mâini de bărbat, dar cu visul unui înțelept. Pe tatăl lui Dasaev îl știam din copilărie. Am crescut în același cartier. Deceniile au trecut, viața ne-a adus din nou în același cartier, dar într-o altă zonă din oraș. Ce e și cu viața asta… Numai că și cel pe care îl știam eu, Florin, are acum familie, soție și doi… Citeste mai mult […]
[…] Are 14 ani, este medaliat la competiții naționale de box, a câștigat și concursuri de alergare, la școală este bursier și visează să devină chirurg. El este Dasaev, copilul cu mâini de bărbat, dar cu visul unui înțelept. Pe tatăl lui Dasaev îl știam din copilărie. Am crescut în același cartier. Deceniile au trecut, viața ne-a adus din nou în același cartier, dar într-o altă zonă din oraș. Ce e și cu viața asta… Numai că și cel pe care îl știam eu, » Mai multe detalii […]
Mă bucur să văd copii pasionați de sport. Dar de ce i-o fi pus nume Dasaev? Este numele de familie al unui portar de fotbal rus de etnie tătar din anii ’70-’80.