Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, pot să urmeze în luna noiembrie cursuri gratuite de calificare. Este vorba despre două cursuri de reconversie profesională de mecanic auto şi lucrător în comerţ, care se vor desfăşura în localităţile Jibou şi Cehu Silvaniei. După cum a explicat Alexandru Pura, director adjunct al AJOFM Sălaj, cursurile fac parte din programul anual de formare profesională demarat de instituţie şi nu implică nici un cost din partea participanţilor. Însă, pentru a urma aceste cursuri, cei în cauză, şomeri indemnizaţi, neidemnizaţi sau alte categorii de persoane aflate în căutarea unei slujbe trebuie să se înregistreze în evidenţele AJOFM Sălaj. Numărul maxim admis de participanţi la cursurile precizate este de 18 persoane, iar în urma absolvirii cursanţii vor primi certificate de calificare. În anul 2013, instituţia a mai organizat încă alte 13 cursuri gratuite de formare profesională pentru meseriile de: agent pază şi ordine, confecţioner asamblor articole textile, electrician electronist auto, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist, inspector-referent resurse umane, lucrător în tămplărie şi ospătar-vânzător în unităţile de alimentaţie. La finalul lunii septembrie 2013 din cei peste 5.150 de şomeri înregistraţi la AJOFM Sălaj, 199 au reuşit să se încadreze în muncă, iar printre aceştia s-au numărat şi persoane care au urmat diferite cursuri gratuite de calificare.
Aceste cursuri au efectul unei frecţii la un picior de lemn.
Nimeni n-o să-i angajeze.
DA , asa este , dar cineva ia bani seriosi pentru ca le desfasoara …