Polițiștii sălăjeni au intervenit, ieri, la 12 evenimente la care au fost solicitați pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie sau pentru a menține siguranța publică. De asemenea, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale unor persoane care au încălcat normele sociale și au reținut permisele a şase șoferi care puneau în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Poliţiştii au acţionat în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii au acționat cu toate aparatele radar. De asemenea, au fost constatate patru infracţiuni, din care o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere (conducere cu permisul suspendat), una contra patrimoniului (furt), iar diferenţa – alte fapte. În cadrul acţiunilor desfăşurate, polițiștii au aplicat şi 232 de amenzi în valoare de aproximativ 50.000 de lei, pentru neregulile constatate. Totodată, au fost reținute şase permise de conducere și au fost retrase tot atâtea certificate de înmatriculare.
Ăștia sigur își fac planul la amenzi, nu se tot plâng că aia de la Constanța