Cum este mai avantajos să îți încălzești casa: centrală sau termoșemineu?

Chiar dacă în mediul rural și în foarte multe localități din România lipsa rețelei de gaz reprezintă o problemă, faptul că avem atât de multe alternative la dispoziție reprezintă totuși un avantaj foarte important care ne face să uităm de această problemă. Prin urmare, alegerea unui sistem de încălzire pe bază de combustibil solid poate veni cu provocări pe care nu ne așteptam să le întâlnim.

Iar asta deoarece este foarte probabil ca la un moment dat să nu știm ce alegere să facem, dat fiind numărul atât de mare de opțiuni disponibile.

Nu de puține ori se întâmpla ca lupta finală să se dea între centralele pe lemne și termoșemineele pe peleți. Iar asta deoarece ambele vin la pachet cu o serie de avantaje greu de ignorat. Pe această temă ne-am propus să discutăm și noi în rândurile următoare.

Am contactat echipa de la centrale-seminee.ro, de la care poți achiziționa cel mai bun termosemineu pe peleti, pentru a afla care este cea mai avantajoasă alegere în acest sens. Iată care sunt informațiile pe care le-am primit:

Centrală pe lemne sau termoșemineu pe peleți? Care este combustibilul cel mai avantajos

Cele mai multe centrale funcționează cu lemn de foc, deși sunt și excepții care pot folosi mai multe tipuri de combustibil. Iar dacă vom compara avantajele pe care lemnul de foc le oferă cu cele ale peleților, atunci vom concluziona foarte rapid că peleții reprezintă o alegere mult mai inspirată.

În primul rând este vorba despre randament, care în cazul peleților este cu mult superior decât în cazul lemnului de foc.

Prin urmare, vei obține performanțe mult mai bune folosind un termoșemineu pe peleți.

De asemenea, peleții sunt mult mai ușor de depozitat și de manevrat, așa că va fi nevoie de mai puțin efort din partea ta.

Întreținere și utilizare

Termoșemineul pe peleți se prezintă mult mai bine și din punct de vedere al întreținerii și utilizării. În primul rând, spre deosebire de cea mai mare parte a centralelor pe lemne, termoșemineul poate fi instalat în orice încăpere din interior.

Vei scăpa astfel de ieșirile în miez de noapte pentru alimentarea sistemului de încălzire, ceea ce contribuie enorm de mult din punct de vedere al confortului.

Mai mult decât atât, având dimensiuni mai mici decât centralele pe lemne, termoșemineele pe peleți sunt mult ușor de întreținut. Nu ai nevoie decât de câteva zeci de minute pe săptămână pentru a ne putea ocupa de curățarea termoșemineului. Sună simplu, nu? Chiar este.

Aspect

Din punct de vedere al aspectului, teroșemineele pe peleți sunt fără îndoială mult mai atrăgătoare. Pot fi instalate în orice încăpere, sunt elegante și totodată au o fereastră din sticlă prin care vei putea admira focul arzând, ceea ce poate fi foarte relaxant.

De asemenea, nu îți va fi greu să găsești locul unui termoșemineu la tine în casă, așa că trebuie doar să te decizi doar care este camera în care petreci mai mult timp, pentru a fi mereu în preajma termoșemineului astfel încât să te bucuri de aspectul său atrăgător.

Autonomie

Un termoșemineu pe peleți bun este ideal și din punct de vedere al autonomiei. Are un consum excelent și totodată un rezervor bogat care îți permite să pui cantități mari de peleți. Acestea îți vor garanta o durată a arderii îndelungată, fiind astfel necesară alimentarea doar foarte rar.

Practic, în cazul termoșemineelor din oferta centrale-seminee.ro putem vorbi despre o autonomie de peste 24 de ore cu un singur plin, ceea ce contribuie foarte mult din punct de vedere al confortului.

Astfel, acestea fiind spuse, putem concluziona faptul că termoșemineele pe peleți reprezintă alegerea ideală atunci când ai nevoie de un sistem de încălzire pe bază de combustibil solid.

 

One Thought to “Cum este mai avantajos să îți încălzești casa: centrală sau termoșemineu?”

  1. law

    Ce nu spui si e cel mai important este despre evacuarea fumului…

Leave a Comment