Cu alcoolul la bord: patru șoferi inconștienți au fost opriți la timp de polițiști

Pentru unele persoane, alcoolul a devenit un mod de relaxare preferat. Fie că vorbim de o seară în oraș la o terasă sau de ieșirile din weekend cu prietenii, cei care sunt șoferi și, din comoditate, nu își lasă mașina acasă, trebuie să știe la ce riscuri se expun. Patru bărbaţi care conduceau în stare de ebrietate au fost opriţi, în sfârșitul trecut de săptămână, de poliţişti, înainte de a fi implicaţi în evenimente rutiere.

Primul șofer, un bărbat din Șimleu Silvaniei a fost depistat de poliţiştii din cadrul Formațiunii de Ordine Publică Șimleu Silvaniei, vineri, 19 aprilie a.c., la ora 23, în timp ce conducea autoturismul prin localitate. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A doua faptă de acest gen a fost constatată sâmbătă, 20 aprilie a.c., la ora 7, de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. Un bărbat de 49 de ani, din comuna Crasna, conducea autoturismul pe strada 22 decembrie 1989, din municipiul Zalău, cu o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeași zi, la ora 11.13, un bărbat de 70 de ani conducea autoturismul prin localitatea Măeriște. Și de această dată alcooltestul a evidențiat o valoare pozitivă, respectiv 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Şirul infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere a continuat şi duminică, 21 aprilie a.c. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, la data menţionată, ora 9.40, un bărbat de 47 de ani, din comuna Cuzăplac, care conducea autoturismul pe  Drumul Comunal 60, prin localitatea Gălăşeni.

La testarea cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta nu posedă nici permis de conducere. A fost întocmit dosare penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

 

Leave a Comment